Jean de la Craiova s-a botezat în Iordan. Trăirea din Țara Sfântă l-a marcat profund: “A fost revelator”

Jean de la Craiova este unul dintre artiștii care, atunci când au avut ocazia, și-au deschis sufletul și au vorbit cu sinceritate despre credința în Dumnezeu. Tatăl lui este creștin ortodox, iar mama și familia din partea ei sunt evrei. Artistul nu a dorit niciodată să își schimbe religia, pentru el credința fiind un capitol extrem de important din viață. În urmă cu puțin timp, Jean de la Craiova a ajuns în Țara Sfântă și a trăit o experiență revelatoare. CANCAN.RO a stat de vorbă cu el și a aflat detaliile gestului făcut de artist. 

Jean de la Craiova a trăit recent o experiență spirituală profundă în Israel. Un perelinaj în inima Țării Sfinte l-a marcat, iar un gest simbolic, de o însemnătate aparte, l-a făcut să spună și să trăiască lucruri pe care nu le-a mai trăise niciodată.

Jean de la Craiova a intrat în apele Iordanului

Jean de la Craiova a mers într-un pelerinaj , acolo unde a pășit pe urmele credinței și a luat parte la un moment cu totul aparte: scufundarea în apele Iordanului. Potrivit Bibliei, în Iordan a fost botezat Mântuitorul Iisus Hristos.

„Am fost într-un pelerinaj în Israel. Am fost cu un grup de pelerini, 40 de oameni. Fiecare ne-am băgat în Iordan, ne-am dat cu busuioc și am spus o anumită rugăciune.Este o tradiție foarte cunoscută în Israel, ajută la curățarea spirituală”, a declarat Jean de la Craiova pentru CANCAN.RO.

Îmbrăcați în veșminte albe, cu o cruce roșie pe ele, toți cei 40 de pelerini s-au scufundat, rând pe rând, în apa sfântă. Ritualul trăit de artist în râul Iordan, un loc încărcat de istorie și semnificații religioase, este unul cu totul aparte. Scufundarea în apele Iordanului, stropirea cu busuioc și rostirea rugăciunii reprezintă un gest simbolic de purificare, renaștere spirituală și primire a binecuvântării divine.

Jean de la Craiova a intrat în apele sfinte ale Iordanului

Jean de la Craiova a intrat în râul sfânt, Iordan

Și pentru că, niciodată nu uită de unde a plecat, Jean de la Craiova este extrem de recunoscător pentru experiența trăită.

„A fost revelator. Aș mai repeta experiența și altă dată, când voi mai merge în Israel cu siguranță o să mai merg acolo”, a mai susținut cântărețul.

CITEȘTE ȘI: Jean de la Craiova îi spune ”adio” soției și pleacă-n State! Gelozia, bat-o vina!

ACCESEAZĂ ȘI: Jean de la Craiova a deslușit misterul! Cum a ajuns să cânte la mormântul lui Bruce Lee: „Am dereglat ceva pe acolo”

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN  (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Carmen Harra își anulează venirea în România după ce a primit amenințări cu moartea: „Cum prietenii mei au fost omorâți”
Click.ro
Carmen Harra își anulează venirea în România după ce a primit amenințări cu moartea: „Cum prietenii mei au fost omorâți”
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Digi 24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Cum faci ca telefonul tău să redea cel mai bun sunet pe o boxă Bluetooth
go4it.ro
Cum faci ca telefonul tău să redea cel mai bun sunet pe o boxă Bluetooth
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
I se cere DEMISIA lui Siegfried Mureșan! Grindeanu: „Un Bolojan second-hand”
Gandul.ro
I se cere DEMISIA lui Siegfried Mureșan! Grindeanu: „Un Bolojan second-hand”
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
Mediafax Italia
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale
Mediafax Spania
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale