Trăim în anul 1726, de fapt? Teoria ciudată care susține că 299 de ani nu ar fi existat deloc, în realitate

Trăim în anul 1726, de fapt? Teoria ciudată care susține că 299 de ani nu ar fi existat deloc, în realitate
Cum au „dispărut” 299 de ani din istorie

O teorie controversată susține că, de fapt, nu trăim în anul 2025, ci în anul 1726, ceea ce ar schimba complet cronologia omenirii. Chiar dacă majoritatea oamenilor sunt de acord asupra faptului că ne aflăm în secolul XXI, așa cum arată calendarele moderne, există o ipoteză numită „teoria timpului fantomă” care afirmă că aproape 300 de ani din istoria umană ar fi fost pur și simplu inventați.

Această teorie a fost propusă pentru prima dată în 1991 de istoricul german Heribert Illig. Potrivit lui, perioada cuprinsă între anii 614 și 911 d.Hr. ar fi fost „fabricată” pentru a aduce calendarul mai aproape de anul 1000, considerat o bornă simbolică importantă pentru lumea creștină.

Illig susținea că împăratul romano-german Otto al III-lea, Papa Silvestru al II-lea și, posibil, împăratul bizantin Constantin al VII-lea ar fi conspirat pentru a adăuga artificial aproape trei secole la calendar. În acest mod, s-ar fi ajuns mai repede la anul 1000, un moment perceput ca având o mare semnificație religioasă, fiind considerat la vremea respectivă o mie de ani de la nașterea lui Iisus Hristos.

Conform teoriei, cei trei ar fi „inventat” numeroase evenimente istorice, printre care invaziile vikingilor, domnia lui Alfred cel Mare, figura lui Carol cel Mare și chiar întemeierea Sfântului Imperiu Roman.

Această perioadă a istoriei este cunoscută sub numele de Evul Mediu Întunecat, o epocă în care documentația istorică era redusă din cauza prăbușirii Imperiului Roman de Apus. Tocmai lipsa surselor clare a fost terenul perfect pentru dezvoltarea unei asemenea teorii.

Susținătorii acestei ipoteze consideră că absența dovezilor solide din acei ani ar putea demonstra că multe dintre evenimentele atribuite acelei perioade sunt, de fapt, mituri, precum legenda regelui Arthur care ar fi trăit atunci, dar a cărui existență nu este confirmată istoric.

Totuși, teoria are numeroase neconcordanțe, căci în alte locații evenimentele istorice sunt bine documentate. În plus, este improbabil ca personaje istorice precum Otto al III-lea sau Constantin al VII-lea să fi colaborat, având în vedere că au trăit în epoci diferite.

CITEȘTE ȘI: Haos în spațiul aerian! Zeci de zboruri afectate în Bruxelles din cauza unor drone

Secretul bulgăroaicelor pentru o varză mereu proaspătă. Ce trebuie să știe toate gospodinele

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Click.ro
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri