Câte proceduri de sedare profundă ar mai fi efectuat medicii care au anesteziat-o pe micuța Sara, în cabinetul din Sectorul 3

Câte proceduri de sedare profundă ar mai fi efectuat medicii care au anesteziat-o pe micuța Sara, în cabinetul din Sectorul 3
Sara a murit în clinica stomatologică / Sursa foto: Social media

Moartea fetiței de doar doi ani, survenită într-un cabinet stomatologic din București, a zguduit întreaga țară. Copila a fost sedată pentru a putea suporta o intervenție dentară, însă cantitatea de substanță administrată s-a dovedit a fi fatală. S-au făcut cercetări ale clinicii și medicii ar fi efectuat numeroase proceduri de sedare profundă și la alți pacienți.

Mama venise special la această unitate medicală din Sectorul 3 al Capitalei, deși locuia în Câmpulung Muscel, pentru ca fetița să primească îngrijirea necesară. Copila avea nevoie de două tratamente de canal, iar părintele a semnat acordul pentru sedare profundă, fără să își imagineze că intervenția se va transforma într-un coșmar. La scurt timp după administrarea intravenoasă a anestezicului, starea micuței s-a deteriorat brusc, intrând în stop cardio-respirator.

Cazul micuței Sara, moartă în cabinetul stomatologic din Sectorul 3

Anesteziștii din cabinet au încercat timp de 40 de minute să o readucă la viață, înainte de a alerta serviciul 112. Echipa SMURD sosită la fața locului a continuat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat.

 „Cu rezervă mă pronunț, și anume că apelul la 112 s-a efectuat cu o oarecare întârziere. Nu știu ce înseamnă această întârziere și dacă ea a făcut diferența sau nu. Din câte știu, medicul anestezist este un medic cu experiență în anestezia stomatologică. Sunt sigur că, dacă existau contraindicații clare și semnificative în această anestezie, cel mai probabil că nu ar fi avut loc. Nu vreau să speculez”, a transmis ministrul Sănătății.

Sursa foto: Social media

Câte proceduri de sedare profundă a făcut clinica

Decesul micuței în timpul procedurii a adus multă durere în sufletele tuturor. Medicii ar fi avut experiență și știau că Sara avea probleme cu ficatul, conform analizelor trimise de părinți.

Conducerea clinicii a făcut public un comunicat în care transmite condoleanțe familiei îndurerate și anunță că va coopera în totalitate cu anchetatorii pentru lămurirea tuturor circumstanțelor tragediei. Reprezentanții subliniază că, în cei peste 11 ani de activitate, aceeași echipă de specialiști a efectuat cu succes peste 1.700 de intervenții realizate sub sedare profundă.

„Suntem profund șocați și devastați de tragicul incident petrecut astăzi în cadrul unei proceduri de sedare profundă efectuată unui pacient copil. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de echipa noastră medicală pentru resuscitare, micuța a suferit un stop cardio-respirator ireversibil. Acest eveniment neașteptat ne-a cutremurat întreaga echipă și ne-a amintit de fragilitatea vieții, în special a celor mai vulnerabili dintre noi”, precizează reprezentanții C. D. Clinic.

CITEȘTE ȘI: Detalii surprinzătoare ies la iveală! Ce ar fi auzit mama Sarei din cabinetul stomatologic, chiar în timpul procedurii

Durere mare la Câmpulung Muscel. Micuța Sara a ajuns pentru ultima dată acasă

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce spune Alina Laufer despre al cincilea copil: „Ilan mă tot întreabă”. Avertismentul pe care i l-au dat medicii
Click.ro
Ce spune Alina Laufer despre al cincilea copil: „Ilan mă tot întreabă”. Avertismentul pe care i l-au dat medicii
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Digi 24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Un ceas din anii 1920 revine într-o formă modernă. Horologically Unique HU-02 nu are ace tradiționale
go4it.ro
Un ceas din anii 1920 revine într-o formă modernă. Horologically Unique HU-02 nu are ace tradiționale
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Mai ții minte robotul din pachete de țigări, decorația care nu lipsea din casele anilor ’80-’90? Cum a pornit moda printre români
Gandul.ro
Mai ții minte robotul din pachete de țigări, decorația care nu lipsea din casele anilor ’80-’90? Cum a pornit moda printre români
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi