Sărbătorile se apropie cu pași repezi, iar vedetele au pregătit deja lista pentru Moșul, alături de copii lor. Cristina Cioran a vorbit despre dorința fiicei ei, Ema, care își va petrece Crăciunul departe de tatăl ei. Toate detaliile în articol!
Cristina Cioran se pregătește intens pentru primul Crăciun alături de cel mai nou membru al familiei, Max. Vedeta va fi nevoită să își petreacă sărbătorile doar alături de copii, asta pentru că Alex Dobrescu, tatăl lor, este condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc.
Vedeta TV a mărturisit că, la vârsta de 4 ani, Ema simte cu adevărat Crăciunul acum și este mult mai implicată în pregătiri. Micuța a scris deja lista pentru Moș Crăciun și are o dorință clară de la mama ei: vrea 2 brazi – unul mic pentru fratele ei și unul mare pentru ea.
Max, mezinul familiei, va celebra primul lui Crăciun alături de sora și mama lui, iar Cristina este foarte entuziasmată de acest moment special și se pregătește intens pentru a le oferi micuților o sărbătoare de neuitat, în ciuda absenței tatălui lor.
„Ne pregătim de sărbători, este primul Crăciun cu bebelușul. Ema este mult mai conștientă anul acesta de sărbători; la 4 ani și jumătate, aproape 5, este mult mai în temă. A scris și scrisoare către Moș Crăciun. Aveam multe planuri pentru anul acesta. Ne pregătim să facem bradul. Nu este decisă ce brad vrea; mi-a spus că vrea un brad mic și unul mare, cel mic pentru Max și cel mare pentru ea. Cumva, fiecare cu bradul lui… o să vedem”, a declarat Cristina Cioran.
CITEȘTE ȘI:
Cristina Cioran, prima reacție după ce Alex Dobrescu a fost condamnat la închisoare: „Vedem ce…”