Acasă » Știri » Program STB și Metrorex de Revelion 2026. Schimbări majore pe traseele de noapte: ce linii vor circula de Anul Nou?

Program STB și Metrorex de Revelion 2026. Schimbări majore pe traseele de noapte: ce linii vor circula de Anul Nou?

De: Alina Drăgan 29/12/2025 | 17:58
Program STB și Metrorex de Revelion 2026. Schimbări majore pe traseele de noapte: ce linii vor circula de Anul Nou?
Program STB și Metrorex de Revelion 2026

În perioada sărbătorilor de iarnă, programul STB și Metrorex este unul diferit, adaptat atât fluxului crescut de călători, cât și restricțiilor de trafic impuse de organizarea evenimentului „Revelionul 2025–2026”. Sunt schimbări majore și pe traseele de noapte. Ce linii vor circula de Anul Nou?

STB și Metrorex vor funcționa după programe speciale în următoare perioadă. De asemenea, organizarea evenimentului „Revelionul 2025–2026” va aduce și restricții temporare de trafic rutier, valabile în perioada 31 decembrie 2025, ora 19:00 – 1 ianuarie 2026, ora 01:00.

Program STB de Revelion 2026

TPBI a anunțat că pe durata sărbătorilor de iarnă, respectiv între 25 decembrie 2025 și 7 ianuarie 2026, transportul public de suprafață din București va funcționa după programul unei zile de duminică.

Această măsură ține cont de traficul redus specific perioadei de vacanță, dar și de necesitatea de a optimiza circulația mijloacelor de transport în intervalele cu cerere mai scăzută.

Program Metrorex de Revelion 2026

În ceea ce privește transportul subteran, Metrorex a anunțat un program adaptat perioadei de sărbători. În aceste zile, trenurile de metrou vor circula conform graficelor de weekend și sărbători legale. Astfel, pe Magistralele 1, 2, 3 și 5, intervalul de succedare a trenurilor va fi de aproximativ 9 minute, iar pe Magistrala 4, de 12 minute.

De Revelion 2026 metroul va circula pe toate magistralele. Între orele 23:00 și 01:00, trenurile vor sosi la un interval de aproximativ 10 minute, pentru a face față cererii crescute după miezul nopții. Ulterior, între 01:00 și 05:00, intervalul va fi de circa 20 de minute, asigurând în continuare posibilitatea de deplasare în siguranță către toate zonele importante ale orașului.

Schimbări majore pe traseele de noapte

De asemenea, TPBI introduce o linie specială de noapte, N41, menită să asigure legătura între mai multe cartiere importante ale Capitalei. Această linie funcționează în perioada 31decembrie 2025 – 1 ianuarie 2026.

Traseul liniei N41 va fi unul extins, care pornește de la „Piața Presei” și continuă pe Bd. Mărăști, Bd. Mareșal Alexandru Averescu, Str. Turda, Pasajul Grant, Calea Crângași, Șos. Virtuții, Pasajul Lujerului, Str. Brașov și Bd. Ghencea, având capătul la „Ghencea”. Întoarcerea se va face pe același traseu.

Au fost anunțate și restricții de trafic pentru organizarea evenimentului „Revelionul 2025–2026”, valabile în perioada 31 decembrie 2025, ora 19:00 – 1 ianuarie 2026, ora 01:00. Circulația va fi limitată pe Bd. Unirii, pe tronsonul dintre Str. Lucian Blaga și Piața Alba Iulia, precum și pe Bd. Decebal, între Str. Dristorului și Piața Alba Iulia.

Ca urmare, autobuzele liniilor 104 și N104 nu vor mai putea circula pe traseele obișnuite și vor fi deviate temporar, în funcție de indicațiile agenților de ordine publică și ale Brigăzii Rutiere, pentru a evita zonele închise traficului.

Oferte last minute de Revelion 2026. Unde te poți caza cu 2.000 de lei pentru 4 nopți în România

Tradiția de Revelion la care românii cu bani nu renunță. Ce pun la intrarea casei pentru a atrage belșug și sănătate

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×