Un român stabilit în Elveția a devenit erou într-o stațiune montană celebră, după ce a intervenit rapid și a ajutat la salvarea a zeci de turiști, imediat după o explozie devastatoare produsă într-un bar frecventat de numeroși oameni. Incidentul a avut loc în Crans-Montana, una dintre cele mai cunoscute stațiuni de schi din Elveția.
Explozia s-a produs într-un local din stațiune, într-un moment în care în interior se aflau peste 100 de persoane, majoritatea turiști. Deflagrația a fost extrem de puternică și a fost urmată de flăcări și fum dens, provocând panică generalizată. Oamenii au încercat să iasă în grabă, iar lipsa unor ieșiri de siguranță adecvate a agravat situația. Peste 100 de persoane au fost rănite și au fost transportate la spital, iar medicii au confirmat aproximativ 40 de decese.
George, român stabilit în Elveția, se afla în apropierea barului în momentul exploziei, alături de soția și copiii săi. El a relatat la Digi24 că a auzit o bubuitură puternică, iar imediat după aceea a văzut oameni ieșind din local cu arsuri grave. Fără să stea pe gânduri, a intrat în clădire și a început să scoată victimele, una câte una, într-un efort contracronometru.
„Am auzit bubuitura, apoi am văzut cum ieșeau oameni arși din local. Atunci am intrat și am încercat să scot fiecare persoană în parte, pentru că erau foarte mulți. (…) Peste 80 de persoane am scos numai eu, care încă mai prezentau semne vitale, pentru că alții au murit după ce au ieșit afară din local”, a spus George la Digi24.

Bărbatul a explicat că explozia a durat aproximativ 20 de secunde și a fost urmată de o flacără uriașă, după care totul s-a umplut de fum. El a mai spus că numeroși oameni din zonă au intervenit pentru a ajuta, însă panica a fost extremă. Scenele trăite i-au amintit de tragedia de la clubul Colectiv, din cauza îmbulzelii și a lipsei măsurilor de siguranță, iar mulți dintre răniți au fost transportați la spitale din Elveția, dar și din Germania și Austria.
„Au intervenit foarte mulți oameni din apropiere pentru a da o mână de ajutor, cu toții fiind foarte speriați. Explozia s-a desfășurat timp de 20 de secunde aproximativ, fiind urmată de o flamă enormă. Apoi totul s-a transformat în fum. A fost ca la Colectiv, pentru că lumea s-a călcat în picioare să poată să iasă din acel restaurant. Nu au existat uși de siguranță sau alte măsuri care să prevină oamenii, să poată să iasă la timp, iar ei s-au îmbulzit și efectiv s-au călcat în picioare. (…) Deocamdată, oamenii răniți au fost, înțeleg, transportați la spitale din toată țara, dar și în Germania sau Austria”, a mai spus românul.
TRUMP a făcut SHOW la tragerea la sorți! Ce bilă a tras președintele Americii?