Oana Matache și Radu Siffredi n-au avut stare-n casă la început de an. Sora Deliei, cu ochii-n patru și radarul pornit

Începutul anului este mai molcom și mai lent pentru toată lumea. Abia parcă ne trezim din amorțeala sărbătorilor, iar orașul nu mai forfotește ca în decembrie. Cu toate acestea, vedetele nu stau locului și profită de orice ocazie pentru a ieși din casă, chiar și atunci când temperaturile de afară nu sunt deloc prietenoase. CANCAN.RO i-a surprins pe Oana Matache și Radu Siffredi la o plimbare. Dar nu erau singuri, ci alături de copiii vedetei. Peisajul de familie a fost complet, mai ales dacă ne referim la activitatea pe care au făcut-o.

Sezonul sărbătorilor e pe final, vacanțele se încheie și ele, însă dorința de relaxare și momentele petrecute cu cei dragi rămân o prioritate, mai ales pentru Oana Matache. Vedeta a ieșit în oraș alături de partenerul ei, Radu, dar și cu cei doi copii pe care îi are cu Răzvan Miheț. Iată ce tabiet au avut cu toții.

Oana Matache și Radu Siffredi, plimbare în formulă completă

Cum temperaturile sunt destul de scăzute, totuși, e mijlocul iernii, vedetele se înghesuie prin mall, la o plimbare, un shopping mic sau la zona de restaurante. În mall Băneasa i-a surprins CANCAN.RO și pe Oana Matache și Radu Siffredi. Dacă în general, sora Deliei și partenerul petrec mult timp în doi, acum celebrul cuplu era însoțit de copiii Oanei pe care îi are împreună cu Răzvan Miheț. Toți patru erau îmbrăcați gros, aveau gecile de iarnă pe ei, semn că nu aveau de gând să stea mult în mall.

Oana Matache, ieșitre alături de copii și de iubitul ei. Radu Siffredi

Oana Matache, ieșitre alături de copii și de iubitul ei. Radu Siffredi

Și-au cumpărat cafele de la Manufaktura, iar celor mici câte o ciocolată caldă. Normal, doar nu era ca Jessica și Bogdan să rămână pe dinafară, mai ales când vine vorba de mici răsfățuri dulci, perfecte pentru o ieșire în familie, chiar și într-o zi friguroasă de iarnă.

Sora Deliei e cu ochii-n patru când vine vorba de copii

Remarcăm că Oana este o mamă grijulie și stă cu ochii în patru pe copii să fie sigură că o urmează. Ea merge prima, iar în stânga și în dreapta sunt cei doi copii. Radu Siffredi rămâne puțin mai în urmă, probabil să se asigure că totul este în regulă și grupul rămâne unit.

Oana si cei doi copii merg în față, în timp ce Radu rămâne puțin în urmă

Oana si cei doi copii merg în față, în timp ce Radu rămâne puțin în urmă

La un moment dat, fiul vedetei se oprește din drum, probabil că ceva îl distrage. Oana vine spre el, îi vorbește, apoi îl ia ușor de spate pentru a-l ghida către parcare. Se pare că cei patru nu au stat prea mult în mall, doar cât să ne ofere ocazia să vedem un tablou de familie frumos.

CITEȘTE ȘI: Oana Matache şi Radu Siffredi, aşa cum nu i-ai mai văzut! Şi-au schimbat ţinutele, dar şi atitudinea: hopaaa, probleme-n paradis?

ACCESEAZĂ ȘI: Oana Matache și Radu Siffredi, perfect asortați și colorați până la ultimul detaliu! Semaforul poate-l ratai, dar pe ei n-aveai nicio șansă

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Click.ro
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
București, în șantier. În ce stadiu sunt lucrările la Planșeul Unirii. Constructorul va folosi „cârtițe” precum cele care sapă tunelurile la metrou
Gandul.ro
București, în șantier. În ce stadiu sunt lucrările la Planșeul Unirii. Constructorul va folosi „cârtițe” precum cele care sapă tunelurile la metrou
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!