Regina Întunericului îl îngroapă din declarații pe fostul soț! Gabriela Lucuțar: „El nu se mai implică din niciun punct de vedere”

Ultimii doi ani au fost extrem de încercați pentru Gabriela Lucuțar. Regina Întunericului a trăit una dintre cele mai întunecate perioade din viața ei. După un mariaj care s-a întins pe două decenii, aceasta a divorțat de fostul soț cu care are trei copii și se ocupă de creșterea și educația lor. Așa-numita Regină a Întunericului a motivat separarea prin faptul că nu era „fericită și împlinită” în mariaj, dar nici după divorț lucrurile nu sunt bune pentru ea. Încearcă să se descurce singură cu toate, căci fostul soț nu se mai implică deloc! Și, cum un rău nu vine niciodată singur, vedeta a suferit numeroase trădări în anul ce tocmai s-a încheiat. Gabriela Lucuțar a vorbit în exclusivitate pentru CANCAN.RO despre cea mai încercată perioadă din viața sa. 

Regina Întunericului a avut o perioadă extrem de încercată pe toate planurile. Cu toate că a avut curajul să se despartă de fostul soț, cu care a trăit două decenii și alături de care are trei copii, din cauza faptului că nu se mai simțea fericită, vedetei nu îi este bine nici acum. Dimpotrivă, ultimii ani, de când a început separarea au fost foarte grei, spune ea. Și, cu toate că se aștepta să aibă prietenii alături, aceștia au trădat-o. Ca și cum aceste încercări nu ar fi fost suficiente, Regina Întunericului a trăit și dezamăgirea provocată de tatăl copiilor ei care, spune ea, a ales voit să nu se mai implice în creșterea și educarea lor.

Regina Întunericului, trădată și abandonată după divorț

În spatele imaginii de femeie puternică și a aparițiilor publice în care a lăsat impresia că lucrurile sunt sub control, ultimul an a fost, în realitate, unul extrem de dur pentru Gabriela Lucuțar ( actuală Badea). Pentru prima dată, vedeta vorbește despre trădările suferite din partea unor prieteni apropiați, dar și despre neimplicarea soțului ei în creșterea și educația celor trei copii.

„Anul care s-a încheiat pentru mine a fost un an al contractelor.  Un an încercat profund, dar care m-a întărit mai mult. Eu întotdeauna am ales să ofer încredere oamenilor din jurul meu, poate uneori cam mult. Și au existat, cel puțin anul în care a trecut, dezamăgiri din partea unor prieteni și cunoștinte, inclusiv situații în care am ajutat financiar fără să mai cer nimic în schimb, dar am și împrumutat și nu mi s-au mai dat bani înapoi. Vorbim de sume mari. Au fost lecții dureroase, dar necesare, care m-au învățat să fiu mai atentă, fără să îmi pierd umanitatea. Pentru că în situații de genul ăsta începi să nu mai ai încredere în oameni și să vrei să nu mai fii uman”, spune ea. 

Gabriela Lucuțar a trecut prin cei mai grei ani

Gabriela Lucuțar a trecut prin cei mai grei ani

Regina Întunericului a fost nevoită să facă față și unor lupte juridice epuizante, însă adevăratele probleme au rămas cele de acasă. Pentru prima dată, vedeta face o dezvăluire pe care până acum a evitat-o complet, ci anume că fostul ei soț nu se mai implică nici emoțional, nici financiar în ceea ce-i privește pe copiii lor, cu toate că cei doi în momentul divorțului au avut de împărțit o avere de 2, 7 milioane de euro. Bîrbatul ar fi rămas cu 70% din aceasta.

„Am trecut și prin procese dificile,lupte juridice care mi-au consumat timp, energie, emoții,însă adevărul a ieșit la lumina. Mă refer la divorț, mă refer la toate luptele juridice, am avut un proces cu niște prieteni care trebuiau să îmi dea bani și am avut și un proces pe tema asta pe care l-am câștigat. Sunt doi ani de când sunt singură și am fost nevoită să suplinesc rolul de tată. El nu se mai implică din niciun punct de vedere”, a spus Regina Întunericului, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.

„El consieră că dacă a divorțat de mine, a divorțat și de copii! Nu s-au văzut nici de sărbători”

Gabriela Lucuțar spune că a fost nevoită suplinească atât rolul de mamă, cât și cel de tată, căci fostul ei soț susținea că nu este pregătit pentru creșterea copiilor singur. Nici acest lucru nu a fost prea greu pentru ea, precum a fost să le explice de ce tatăl lor nu mai este prezent în viața lor.

„El nu se implică financiar, dar nu vreau să vorbesc despre asta, fiecare face ce consideră. Dacă el consideră că dacă a divorțat de mine, a divorțat și de copii, e problema lui. Nu s-au văzut nici de sărbători. Justificarea lui este că nu este pregătit. Am fost nevoită să îi fac pe copii să înțeleagă că asta este situația. Fiecare o să răspundă într-un fel sau altul în fața lui Dumnezeu și o să-și primească lecția când îi va fi mai greu. Copiii vor crește și își vor aminti de momentele astea. Nu m-am gândit niciodată că se va întâmpla asta. Dacă pe mine m-a dezamăgit fostul soț cu care am fost 21 de ani, ce așteptări să am eu de la alții?”, a spus Regina Întunericului. 

Cel mai greu pentru Gabriela Lucuțar nu a fost să le ofere copiilor ei tot ce au nevoie, ci lupta emoțională de a suplini și rolul tatălui pentru ei. Vedeta spune că cel mai mult o ajută faptul că are trei copii buni și înțelegători care nu îi cer foarte multe.

„Eu pot să îi ajut să nu le lipsească nimic, dar prezența unui tată este foarte importantă, la fel cum este și prezența unui mame. Copiii au nevoie de ambii părinți. Acesta a fost și motivul pentru care am tot amânat divorțul, am stat în căsnicie și m-am gândit la copii, dar dacă tu nu ești fericit cu omul de lângă tine, nu poți să transmiti copiilor nicio stare de bine. Acum sunt fericită, sunt liniștită și pot să stau cu ei mai mult. Nu regret și nu-mi pare rău că am luat această decizie, dar îmi este greu să îi văd pe ei dezamăgiți.  E greu singură, cu trei copii, să manageriezi și educația lor, și meditații, și timp să le ofer, să fiu și la muncă prezentă pentru fiecare caz și am obosit. Copiii mei sunt foarte înțelegători, mă bucur că pot să-i fac fericiți. Copiii mei nu au nevoie de multe lucruri să fie fericiți, se mulțumesc cu puțin. Mereu mă iau în brațe și îmi spun să nu îmi fac griji”, a spus Gabriela Lucuțar pentru CANCAN.RO.

Într-un final, Regina Întunericului vede partea plină a paharului și a faptului că doar ea se implică pentru moment în creșterea celor trei copii: Faptul că în acest fel s-au apropiat foarte tare.

„Toți greșim, și eu poate am greșit, nu spun că sunt perfectă, dar când greșesc încerc să mai îndrept greșelile. Eu am o misiune grea aici pe Pământ, să-i  ajut pe ceilalți. Și am încercat să fiu altfel și nu pot, deci așa trebuie să fie. Și uite că Dumnezeu nu m-a lăsat niciodată! Am câștigat ceva foarte valoros: M-am apropiat mai mult ca niciodată de cei trei copii ai mei. Ei au fost refugiul, puterea și motivația mea zilnică”, a spus ea. 

CITEȘTE ȘI: Gabriela Lucuțar divorțează după 20 de ani de căsnicie! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro

ACCESEAZĂ ȘI: Fiica Gabrielei Lucuțar a ajuns pe masa de operație, după o provocare bizară de pe TikTok: ”Nu am știut ce să fac!”

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Prosport.ro
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pavel Bartoș a fost îndrăgostit de Anca Țurcașiu: „Niciodată nu am avut curajul să-i spun”. Ce amintire păstrează actorul de la ea
Click.ro
Pavel Bartoș a fost îndrăgostit de Anca Țurcașiu: „Niciodată nu am avut curajul să-i spun”. Ce amintire păstrează actorul de la ea
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că rectificarea bugetară adoptată astăzi de Guvernul Niculescu menține ratingul de țară în afara „junk” și deschide calea spre o posibilă ieșire din zona negativă
Gandul.ro
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că rectificarea bugetară adoptată astăzi de Guvernul Niculescu menține ratingul de țară în afara „junk” și deschide calea spre o posibilă ieșire din zona negativă
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani