Mario Alin Berinde, din Cenei, s-a stins la vârsta de 15 ani, după un conflict cu doi prieteni. Adolescenții de 13 și 15 ani i-au aplicat acestuia mai multe lovituri, apoi au încercat să își ascundă fapta.
Mama băiatului ucis își dăduse fiul în urmărire și a sperat până în ultimul moment că acesta va fi găsit nevătămat. Nu s-a întâmplat așa, din păcate, iar familia lui trăiește cel mai negru coșmar, după ce băiatul a fost găsit mort.
Familia lui Mario este devastată și se pregătește să își conducă fiul pe ultimul drum. Bunica acestuia, o persoană care îi era foarte apropiată lui Mario Alin, și-a schimbat imaginea de profil de pe contul său de Facebook, folosind una sugestivă, de doliu, pentru neagra perioadă pe care o trăiește acum. Bunicul lui Mario Alin, soțul ei, i-a urmat exemplul și a făcut același gest.
Totodată, aceasta a transmis și un mesaj prin care a dorit să își ia adio de la nepotul ei, care a avut parte de un sfârșit atât de tragic și de prematur: ”Drum lin, iubitul lu’ maica. Odihnește-te în pace”, este mesajul transmis de bunica lui Mario Berinde.
Mario Alin și cei doi suspecți, adică doi elevi în vârstă de 13 și 15 ani, ar mai fi avut un conflict în trecut, după cum a povestit inclusiv psiholoaga școlii, care a oferit o reacție pentru presa locală: „Ei au avut un conflict în această vară. Presupusul agresor lupta pentru putere şi chiar au avut un conflict şi nu au mai fost prieteni”.
Vecinii unuia dintre suspecți l-ar fi văzut pe acesta chiar după ce l-a ucis pe bietul băiat și a spus că acesta avea chiar semne ale crimei comise, fiind pătat de sânge: ”Atât l-am văzut. Când a mers la şcoală. Era cu spatele. M-a văzut că mă uit pe jos, că am văzut sânge. S-a uitat la mine că a văzut că tot mă uit, că am văzut urme de sânge”, a mărturisit o vecină.
Citește și:
Încă un roman ucis în Italia. Aurel a murit în condiții misterioase la doar 38 de ani