Andi Moisescu a oferit detalii din culisele emisiunii care se difuzează în fiecare vineri, la PRO TV. Acesta are convingerea că actrița Carmen Tănase face senzație în echipa juraților de la Românii au talent.
El crede că vedeta s-a adaptat foarte bine la noul ei rol și nu ezită să intre în jocurile băieților, care, uneori, pot șoca. Carmen Tănase tratează situațiile cu mult umor și cu multă emoție, la fel cum face și cu prestația unor concurenți, de aceea spectacolul este total. Actrița este de departe surpriza noului sezon Românii au talent, unul cu voci bune și cu povești care impresionează.
Andi Moisescu are convingerea că Bobonete și Carmen Tănase au un schimb de replici savuroas. Aceasta nu se supără dacă se întrece o limită și ia parte la toate acele situații care apar.
„Să vezi câte urmează. Dar duce Carmen, duce…Bobo o încearcă greu de tot, o să vedeți, se duce departe rău. Pe mine m-a cucerit cu atitudinea pe care a avut-o la masa juriului, pentru că sunt actori geniali care atunci când sunt puși în situația de a fi ei înșiși, nu să interpreteze un rol, nu mai reușesc să genereze același tip de emoție. Sunt geniali când interpretează un rol, dar dacă-i pui să fie ei înșiși, nu transmit mare lucru. Ei, Carmen, când e ea însăși, îți vine s-o iei, s-o pupi. E de senzație. Noi am pus-o în niște situații în care putea să se supere, să ne zică ‘Bă, sunteți nesimțiți’. Eu nici în glumă nu-mi permit să mă duc prea departe, dar ea a intrat în jocurile astea. Dar în orice situație am încercat să o împingem, ea a fost total de acord. Știi cum reacționa? Ne zicea: „băieți, doar atât puteți?”. E mortală”, spune Andi Moisescu pentru Viva.
Dragoș Bucur a părăsit Românii au talent, dar nu a fost uitat de colegi. Andi Moisesecu spune despre cunoscutul actor că e mai bine decât niciodată. Dragoș Bucur continuă proiectul Visuri la cheie, dar are grijă și de gospodăria lui de la țară alături de partenera lui de viață, Dana Nălbaru.
„Dragoș e foarte bine. I-a născut purcelul de curând. E micuț, am văzut pe Instagram. E ceva simpatic foc. Deci, da, Dragoș e foarte bine”, a mai spus Andi Moisescu.
Citește și: S-a aflat cel mai bine păzit secret de la Pro TV. Cum a ajuns Bobonete la ”Românii au talent”