Marcați de taxele tot mai mari de școlarizare, părinții își mută copiii de la școlile private la cele de stat. Dacă până nu demult aceste unități de învățământ erau tot mai căutate, contexul economic actual îi determină pe mulți să recurgă la schimbări radicale.
În orașele mari, părinții sunt nevoiți să scoată din buzunar 1.500 de euro pe lună pentru taxă, la o școală privată. Într-o instituție de stat, copilul are nevoie doar de pachetul zilnic și ceva bani de buzunar. Oricum privești, costurile sunt diferite.
Această taxă a devenit acum tot mai greu de plătit, iar asta după ce mulți și-au pierdut locul de muncă sau au acum un salariu care a suferit ajustări. Aceste schimbări sunt resimțite cel mai mult de copii, care trebuie să renunțe la colegi și la școala cu care s-au obișnuit pentru a învăța într-o altă unitate. Mulți părinți au ales o școală privată cu gândul la viitorul copiilor, care poate avea alte șanse pe viitor. După această etapă, aceștia își doresc să își vadă urmașii în acele unități de învățământ din străinătate.
„M-am hotărât după un an în care plăteam foarte mulți bani, undeva la 2.400–2.500 de lei. La stat se plătește doar mâncarea, cam 20 de lei pe zi, ceea ce înseamnă 400–500 de lei pe lună”, spune un părinte.
Bugetul îi determină pe mulți să facă mutări spectaculoase. În Sebeș, 44 de copii au trecut dintr-o grădiniță privată într-o instituție de stat. Și situația nu este singulară. Și vedetele oscilează între privat și stat.
Dacă Monica Davidescu și Ioana Ginghină au copiii în unități de stat, Cătălin Măruță și Adela Popescu au economisit deloc bani și au mers pe mâna profesorilor de la privat.
„Regula unităților private este de a ajusta taxa de școlarizare cu inflația, plus minus 1-2 procente. Taxa de școlarizare pleacă de la 2-300 de euro în anumite orașe și în centrele urbane mari ajunge până la 1.000-1.500 de euro”, spune Christian Comșa, președintele Asociației Școlilor Private din România, conform PRO TV.
Citește și: Ce mesaje au primit părinții din partea profesorilor, cu 3 zile înainte de începerea anului școlar 2025-2026