Lucrările din colecția lui Darius Vâlcov, scoase la licitaţie. Câte tablouri au fost cumpărate la evenimentul organizat de Artmark

O parte semnificativă din colecția de artă care a aparținut fostului ministru de Finanțe Darius Vâlcov a fost scoasă la vânzare marți seara, în cadrul unei licitații publice organizate de casa A10 by Artmark.

Evenimentul a readus în atenția colecționarilor și a publicului larg mai multe lucrări considerate de valoare muzeală, inclusiv un desen rar de Pablo Picasso și două opere importante semnate de Nicolae Grigorescu.

Lucrările din colecția lui Darius Vâlcov, scoase la licitaţie

Potrivit reprezentanților Artmark, în total au fost adjudecate 34 de lucrări, iar suma recuperată de stat în urma acestei proceduri de valorificare se apropie de 800.000 de euro. Valoarea exactă anunțată a fost de 791.450 de euro, cu un procent de adjudecare de 100%, ceea ce indică un interes ridicat pentru piesele incluse în licitație.

Evenimentul, desfășurat marți, 17 februarie, la Palatul Cesianu-Racoviță din București, a durat aproape trei ore și a inclus picturi în ulei, acuarele, guașe, serigrafii și desene.

sursă foto: Artmark

Toate lucrările provin din colecția confiscată în urma condamnării definitive a lui Darius Vâlcov, iar reintroducerea lor în circuitul public reprezintă un pas important pentru transparența pieței de artă, după cum au subliniat organizatorii.

Înainte de licitație, operele au fost expuse timp de aproape o lună, atât la sediul Galeriilor Artmark, cât și în cadrul unei expoziții itinerante la Craiova.

Câte tablouri au fost cumpărate la evenimentul organizat de Artmark

Accesul publicului a fost gratuit, în linie cu practica instituției de a facilita contactul direct cu lucrări de patrimoniu.

Istoricul de artă Cătălin Davidescu a remarcat calitatea selecției, subliniind importanța unor nume precum Nicolae Grigorescu în cultura română:

„Piesele au fost atent selecționate, sunt foarte bune. Deși suntem acum în luna sculptorului nostru național Constantin Brâncuși, evident că Nicolae Grigorescu rămâne unul dintre reperele importante, nu doar ale culturii noastre, ci și a identității noastre”.

Unul dintre cele mai notabile rezultate ale serii a fost obținut de desenul „Scenă de coridă”, realizat de Pablo Picasso în 1959. Lucrarea a fost vândută pentru 28.000 de euro, depășind semnificativ prețul de pornire de 8.000 de euro. Este pentru prima dată când o lucrare originală Picasso, care nu este un multiplu grafic, este prezentată într-o licitație de artă din România.

Citeşte restul articolului pe Mediafax.ro

CITEŞTE ŞI: Cum și-a dat seama Daniela Costețchi de cine este șantajată, de fapt. Detaliul prin care hackerul ei s-a dat de gol că are legături cu Iuliana Beregoi

Iuliana Beregoi scapă basma curată de problemele cu legea? Noile dovezi postate de Andreea Bostănică: „Audierile se pot face în mașina persoanei bănuite?”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
Click.ro
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Kilometrajul unui BMW nu spune totul. Detaliul care dezvăluie cât de mult a fost folosit acest M4
Promotor.ro
Kilometrajul unui BMW nu spune totul. Detaliul care dezvăluie cât de mult a fost folosit acest M4
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Go4Games
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Patronul „Palazzo”, localul în care Ilie Bolojan și-a măritat ieri fiica cea mare, este milionar din contracte cu Primăria Oradea. Pe vremea când Bolojan conducea Consiliul Județean Bihor, Neag era consilier județean PNL
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!