Mama lui Vlad Pascu, de urgență la tribunal! Două noi dosare deschise pe numele ei

Mama lui Vlad Pascu, de urgență la tribunal! Două noi dosare deschise pe numele ei
Mama lui Vlad Pascu, de urgență la tribunal! Două noi dosare deschise pe numele ei. Foto: Instagram

Miruna Pascu continuă demersurile juridice pentru a evita executarea silită decisă în urma datoriilor către asociația de proprietari, în timp ce ancheta DIICOT privind acuzațiile de influențare a declarațiilor și amenințarea unei martore este încă în desfășurare.

Ieri, aceasta a deschis două noi acțiuni în instanță împotriva asociației, solicitând anularea executării și deblocarea conturilor.

Mama lui Vlad Pascu, de urgență la tribunal

Una dintre cereri a fost depusă ca ordonanță președințială, Miruna Pascu susținând că situația este urgentă și că executarea silită i-ar încălca drepturi constituționale. Într-un alt dosar, al treilea, legat de aceleași datorii, mama lui Vlad Pascu a contestat hotărârea primei instanțe.

Decizia atacată stabilea:

„Admite în parte cererea formulată de reclamanta ASOCIATIA DE PROPRIETARI … în contradictoriu cu pârâta Pascu Miruna. Obligă pârâta la plata către reclamantă a următoarelor sume: 537,93 lei reprezentând contravaloarea cotelor de întreţinere pentru luna februarie 2024 – ap. nr. 23 şi 2100,02 lei reprezentând fond reparaţii faţadă aferent perioadei decembrie 2023 (parţial) – februarie 2024 – ap. nr. 23 precum şi la plata sumei de 1.780,72 lei reprezentând contravaloarea cotelor de întreţinere pentru lunile decembrie 2023 – februarie 2024 – ap. nr. 24 şi 4.073,17 lei reprezentând fond reparaţii faţadă aferent perioadei noiembrie 2023 (parţial) – februarie 2024 – ap. nr. 24. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial”.

Două noi dosare deschise pe numele ei

În paralel cu litigiile civile, Miruna Pascu și fostul ei soț, Claudiu Mihail Pascu, sunt investigați de DIICOT după ce instanța a dispus reluarea cercetărilor într-un dosar în care cei doi sunt acuzați de fapte grave.

Miruna Pascu este vizată pentru influențarea declarațiilor și amenințare, iar Claudiu Mihail Pascu pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Fiul lor, Vlad Pascu, este acuzat de trafic și consum de droguri, precum și de punerea la dispoziție a locuinței pentru consum ilicit. Dosarul a fost trimis în judecată, însă a fost restituit procurorilor pentru completarea anchetei, după ce judecătorii au constatat nereguli.

Vlad Pascu, autorul accidentului din august 2023 de la 2 Mai, în urma căruia doi studenți au murit, rămâne cu pedeapsa de zece ani de închisoare cu executare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul în casație.

CITEŞTE ŞI: Dan Bălan a făcut marele anunț, după apariția îngrijorătoare de la ultimul concert: „Viața mea a luat o altă direcție”

Ce spune ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, despre greșeala din CV-ul său: „Vreau să explic lucrurile clar”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!