Moartea lui Robert Cosby Jr., fiul în vârstă de 23 de ani al vedetei americane Mary Cosby, a provocat un val de reacții în SUA, după ce tânărul a fost găsit fără viață în locuința sa din Utah.
Echipele medicale chemate de urgență nu au mai putut interveni pentru a-l salva, iar decesul a fost declarat instant.
Mary Cosby a transmis un mesaj emoționant în care a vorbit despre pierderea fiului său.
„Preaiubitul nostru fiu, Robert Jr., a fost chemat acasă la Domnul. Deși inimile noastre sunt îndurerate, ne găsim alinarea în promisiunea lui Dumnezeu și în faptul că știm că, în sfârșit, este în pace. Suntem recunoscători pentru rugăciunile voastre și credem că Domnul ne va ajuta să trecem prin această perioadă de tristețe”, a declarat vedeta.

Primele informații sugerează că tânărul ar fi trecut printr-o perioadă dificilă înainte de tragedie, marcată de despărțirea de soția sa, Alexiana Smokoff, care depusese actele de divorț cu câteva luni în urmă.
Totodată, surse apropiate familiei susțin că Robert se confrunta și cu probleme legate de consumul de substanțe interzise, iar mama sa ar fi încercat în repetate rânduri să îl sprijine.
Potrivit poliției din Salt Lake City, autoritățile au intervenit în urma unui apel care semnala o urgenţă medical privind un atac de cord. La sosire, evenimentul s-a transformat într-o anchetă care analizează cauza decesului, luându-se în calcul posibilitatea unei supradoze.
Robert Cosby Jr. a apărut ocazional în emisiunea „The Real Housewives of Salt Lake City”, unde au fost menționate și dificultățile sale personale. În sezonul 4, a fost prezentată și povestea căsătoriei sale secrete, care ar fi avut loc în august 2022, la un tribunal din Utah.
Potrivit TMZ, tânărul avusese și probleme cu legea în ultimii ani. În septembrie, acesta fusese arestat pentru presupuse infracțiuni precum încălcarea proprietății și agresiune, iar în 2022 fusese reținut pentru condus sub influența alcoolului, pledând vinovat și fiind eliberat în februarie.
CITEŞTE ŞI: Doliu în lumea fotbalului! A murit Ilhan Mustafa, fostul jucător legendar de la Farul Constanța
Bărbat de 75 de ani, găsit mort într-o saună din Timișoara. De ce nu a putut fi salvat la timp