Naba Salem, descalificată de la Survivor? Cum a încălcat contractul cu Antena 1

Naba Salem, descalificată de la Survivor? Cum a încălcat contractul cu Antena 1
sursă foto: social media

Surprizele de la Survivor România 2026 nu se mai opresc, iar centrul atenției este, fără îndoială, Naba Salem, concurenta care reușește să fie în centrul tuturor discuțiilor… și nu tocmai pentru performanțele ei sportive. De la primul duel, Naba a devenit “vedetă” pe rețelele de socializare, însă fanii sunt mai mult furioși decât încântați.

Originară din Irak, dar crescută în România, Naba și-a construit o imagine de “Faimoasă” prin apariții la diverse emisiuni de tip reality show, dar se pare că strategia ei de a face spectacol la orice pas a atins cote alarmante. Concurenta, care anterior a participat ca ispită la Insula Iubirii, pare să fi preluat manualul scandalului: replici acide, ironii la adresa colegilor și atitudini care depășesc orice limite ale bunului simț.

Naba Salem, descalificată de la Survivor?

Scenele care au făcut valuri vin direct din duelul tensionat dintre Larisa Uță și Cristi Boureanu. În timp ce cei doi se concentrau pe traseu, Naba a început să țipe și să lanseze cuvinte care au șocat audiența: „Du-te la toaletă, la toaletă amândoi! Să se ducă în exil și cealaltă să dispară la toaletă! Doi terminați pe traseu. Ce bine că nu au venit aici, că-i scuipam!” replici care au stârnit un adevărat val de comentarii furioase online.

Criticile sale nu s-au oprit aici. Naba a ținut să puncteze eșecurile lui Cristi Boureanu în jocurile echipei, subliniind că în duelurile individuale reușește performanțe bune doar „din întâmplare”, în timp ce ea, deși ultimă în clasamentul general și cu multe zile pe bară din cauza accidentărilor, nu se sfiește să vorbească.

Deși producătorii par să o încurajeze să vină cu replici tăioase pentru a genera audiență, reacțiile fanilor sunt radical diferite:mulți cer insistent descalificarea ei, considerând că atitudinea Nabei depășește limitele competiției și aduce un exemplu negativ pentru telespectatori.

Mai mult, cei care urmăresc cu atenție Survivor România observă o contradicție uluitoare: Naba face show pe traseu și în discuții, dar rezultatele ei sportive sunt dezastruoase. Ea ocupă ultima poziție în clasament și are deja mai multe zile în care a stat pe bară din cauza accidentărilor, ceea ce ridică întrebări serioase despre cum poate fi promovata ca “vedetă” a competiției.

ANTENA 1, RECLAMATĂ LA CNA. CE A FĂCUT NABA LA SURVIVOR. TELESPECTATORII SUNT CONSTERNAȚI

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Digi 24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
go4it.ro
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
SURSE | Fratele „sponsorului” plecării private în Mykonos, ridicat de DIICOT în mega-dosarul antrepozitelor cu produse petroliere. O șefă din CEC Bank vizată în dosar. Prejudiciul față de stat este de aproape 50 de milioane de euro. Gruparea și-ar fi tras „pe dreapta” aproape 120 de milioane de lei
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi