Cât costă casa din Dubai a lui Cosmin Olăroiu. Selecționerul Emiratelor Arabe Unite are o avere impresionantă

Cât costă casa din Dubai a lui Cosmin Olăroiu. Selecționerul Emiratelor Arabe Unite are o avere impresionantă
Foto: Mediafax

Dumitru Dragomir, în vârstă de 79 de ani, susține că selecționerul Emiratelor Arabe Unite, Cosmin Olăroiu, ar deține în Dubai o locuință evaluată la aproximativ 20 de milioane de dolari.

Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal afirmă că tehnicianul român a acumulat o avere considerabilă în perioada petrecută în Golf.

Cât costă casa lui Cosmin Olăroiu din Dubai

Cosmin Olăroiu a ratat calificarea Emiratelor la Cupa Mondială, însă a rămas la conducerea naționalei.

Cosmin Olăroiu. Foto: Facebook

De-a lungul carierei, în care a câștigat numeroase trofee, acesta a pregătit echipe precum FC Național, FCSB, Poli Timișoara, Al-Hilal, Al-Sadd, Al Ain, selecționata Arabiei Saudite sau Sharjah.

“Oli e cel mai tare antrenor (n.r: român). Păi dacă are cel mai tare preţ. Asta e şmecheria adevărată. Să fii antrenorul Emiratelor. Când intri în Emirate, ţi se taie respiraţia, crezi că nu eşti pe pământ. Oli e de o viaţă acolo. Fiu-meu a fost la el acasă. Are o casă… O casă de 20 de milioane. Mi-a zis fiu-meu că face casa lui uşor peste 15 milioane de euro. Îţi dai seama. Unde? În Dubai. A făcut atâtea afaceri. 2-300 de milioane are”, a declarat Dumitru Dragomir.

Cosmin Olăroiu, unul dintre cei mai titraţi antrenori din Emirate

Olăroiu și-a direcționat o parte importantă din câștigurile obținute în fotbal către investiții imobiliare și restaurante. Mirel Rădoi, apropiat al antrenorului, a povestit că a discutat cu acesta înainte de a reveni la FCSB, subliniind că discuțiile nu s-au limitat la fotbal.

“(n.r.: Ați vorbit cu Cosmin Olăroiu înainte de a lua decizia?) Da, dar nu a contat dacă să vin sau nu. Sunt și alte situații care se întâmplă în Dubai. Nu am vorbit doar despre fotbal”, a spus Mirel Rădoi în conferința de prezentare la FCSB.

CITEŞTE ŞI: Cum arată apartamentul de 10 milioane de euro al lui Cosmin Olăroiu? E situat în centrul Bucureștiului

Ce afaceri are Cosmin Olăroiu. Vrea să dea un tun și lângă Obor!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Click.ro
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
Gandul.ro
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli