Patricia Maria Vizitiu este o jucătoare profesionistă de handbal din România în vârstă de 37 de ani. Este fiica fostului fotbalist Dumitru „Mache” Vizitiu și a iubit sportul de când era copilă. În prezent, face parte din tribul Faimoșilor din cadrul Survivor 2026, emisiune produsă de Antena 1 în Republica Dominicană.
Dragostea pentru sport a tatălui i-a marcat copilăria și Patricia a ales să îi calce pe urme. Cariera ei este presărată cu numeroase reușite, mișcări emblematice care i-au adus goluri în palmares, dar și accidentări neplăcute.
Sportiva s-a născut la data de 15 octombrie 1988 în Petroșani, care i-a oferit titlul onorific de „Cetățean de onoare” în urma realizărilor în carieră. Tatăl ei a fost Dumitru „Mache” Vizitiu (n. 1955 — d. 2008), jucător profesionist de fotbal. Mama ei, Camelia, este o femeie simplă, care și-a crescut fiicele cu multă iubire. Patricia mai are un frate pe nume Dacian, care și el iubește sportul.
Când a împlinit vârsta de 9 ani, Patricia Vizitiu a început să practice schi alpin. A fost eleva profesorului Victor Mihuț. Anii au trecut, iar adolescența i-a adus o pasiune pentru fotbal. A renunțat ulterior la această plăcere deoarece nu exista – la vremea respectivă – o ligă pentru femei.
„Jucam fotbal cu băieții, mă băteam cu ei parte în parte. Dacă ar fi existat fotbal feminin în momentul în care eu m-am apucat de sport, nu aș mai fi ajuns niciodată la handbal. Îi furam mingile lui tata din vestiar să mă duc să joc fotbal”, mărturisea sportiva în 2010.

Dumitru Vizitiu, originar din județul Mehedinți, a fost un mare jucător de fotbal pe poziția fundaș central. La începutul anilor ’80, s-a transferat la echipa Jiul Petroșani, club unde a activat timp de 10 ani. Dragostea lui pentru fotbal a fost preluată mai departe de cei doi copii ai săi, Patricia Vizitiu și Dacian Vizitiu. Fiul său chiar a activat la Retezatul Hațeg, echipă din liga a patra a Jiului.
A fost cea mai mare mândrie a lui să vadă că cei doi copii îi calcă pe urme în pasiunea pentru sport, în ciuda faptului că Patricia nu a avut un club pentru fotbal feminin la care să activeze în anii adolescenței.
După ce și-a încheiat cariera de fotbalist, Dumitru Vizitiu a fost antrenor secund, antrenor la copii și juniori la formația petroșăneană. În ultimii ani, a activat pe funcția de scouter.
Din nefericire, fostul fotbalist a murit în 2009, la vârsta de 52 de ani. Ultimele zile le-a petrecut internat la Spitalul Județean din Timișoara, după o intervenție chirurgicală la colon, fiind suspectat de cancer. Înmormântarea sa a fost solemnă, după cum și-a dorit: fără muzică, fără fanfară. La evenimentul trist, Patricia Vizitiu a fost susținută de colega sa de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, Cristina Neagu.

Concurenta de la Faimoși a fost elevă a Școlii Generale „I. G. Duca” din Petroșani. Acolo a avut-o ca profesoară pe Elena Grecu, care i-a îndrumat pașii spre handbal. Aceasta i-a sugerat să se înscrie la Clubul Sportiv Școlar din oraș, unde Patricia s-a antrenat cu profesoara Edith Mileti. Sub îndrumarea ei, a reușit să se afirme în Lotul Național de junioare, în intervalul 2000-2005.
Anul 2002 a fost cel care i-a schimbat complet destinul! Maria și-a făcut junioratul la echipa CSS Petroșani, care a transferat-o ulterior la CS Oltchim Râmnicu Vâlcea. Aici a activat până în 2006, când și-a anunțat plecarea.
„Nu am plecat de la Vâlcea pentru că nu era bine. Atunci am considerat că nu aveam loc să joc și eu îmi doream enorm să fiu pe teren”, mărturisea Patricia Vizitiu la acea vreme, în presa sportivă.
La vârsta de 19 ani, Faimoasa de la Survivor 2026 a reușit o performanță la care mulți sportivi tineri visează: a semnat un contract în valoare de 35.000 de euro cu echipa CS Rulmentul Urban Brașov. A avut-o ca antrenoare pe Mariana Târcă, cea care i-a apreciat talentul și a promovat-o la categoria senioare.
În perioada dintre anii 2007 și 2008, Patricia Vizitiu a devenit vicecampioană națională cu gruparea din Brașov. A devenit și golghetera echipei în meciurile din fazele superioare ale unor competiții europene. Dar ghinionul a făcut ca sportiva să sufere o accidentare în 2008.
În luna aprilie a acelui an, Maria s-a accidentat și a avut nevoie de o operație la nivelul ligamentului încrucișat. A urmat o perioadă de recuperare și o revenire pe teren la finele lui 2008. După această perioadă grea, a mai urmat un hop în carieră pentru vedeta Survivor 2026.
Pe 24 februarie 2009, Patricia Vizitiu și Cristina Neagu, jucătoare ale clubului CS Rulmentul Urban Brașov, au depus memoriu la FRH. Au cerut să devină libere de contract, fiind nemulțumite de restanțele salariale. În timp ce așteptau soluționarea cererii, sportivele au purtat discuții cu CS Oltchim Râmnicu Vâlcea.
După ce a devenit liberă de contract, Patricia Maria Vizitiu a început să activeze pentru echipa menționată, cu care a câștigat campionatul național în 2009. Handbalista a devenit una dintre cele mai prolifice marcatoare ale echipei și a ajuns în ierarhia totală a golgheterelor.
În stagiunea 2010-2011, Patricia a câștigat pentru a doua oară campionatul național alături de echipa din Râmnicu Vâlcea. A reușit să înscrie un total de 53 de goluri, devenind cea mai eficientă jucătoare de pe postul de intermediar dreapta de la Oltchim.
Eforturile ei au fost răsplătite cu Medalia Meritul Sportiv, distincție acordată de președintele României de la acea vreme – Traian Băsescu.
În anul 2012, Patricia Vizitiu s-a accidentat la genunchiul stâng în timpul unui meci purtat de naționala României împotriva selecționatei Muntenegrului. A avut nevoie de o operație la ligamentele încrucișate. Echipa CS Oltchim Râmnicul Vâlcea i-a anunțat atunci prelungirea contractului cu încă un an, dar clubul nu și-a respectat promisiunea și sportiva a ajuns în lotul echipei turce Üsküdar BSK.
Alături de noul club, Patricia a ajuns până în faza semifinalelor în Cupa Challenge EHF și a marcat 14 goluri în timpul competiției. La finalul lunii martie 2013, clubul Üsküdar BSK Istanbul câștigă Cupa Turciei. Presa locală i-a lăudat eforturile depuse, titrând la vremea respectivă despre Vizitiu că „a avut un aport important la rezultatele bune ale echipei, atât în competițiile interne, dar și în cupele europene”.
În anul 2013, Patricia ajunge la echipa slovenă RK Krim Mercator, devenind colegă cu româncele Oana Manea și Talida Tolnai. Un an mai târziu, clubul renunță la ea din cauza „pregătirii inadecvate și evoluției slabe în Liga Regională”. Patricia Vizitiu s-a plâns de comportamentul antrenorului echipei, Tone Tiselj, și s-a transferat la CSM București.
Sportiva are câteva medalii câștigate cu trudă în palmaresul ei:
În anul 2016, Patricia a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României pentru Jocurile Olimpice de la Rio.
Handbalista s-a făcut remarcată pe poziția de intermediar dreapta, fiind stângace. A devenit cunoscută pentru aruncările ei de la nivelul șoldului, considerate „interesante”, dar atipice. Potrivit experților acestui sport, „explozia pleacă din încheietura mâinii stângi, mingea fiind în zona umărului.”
Cu toate că a fost o jucătoare care dădea randament în atac, la CS Oltchim a fost rar în faza de apărare. Datorită execuțiilor sale în forță, Patricia a reușit să înscrie numeroase goluri de-a lungul carierei sale.
Potrivit paginii de Wikipedia a SCM Craiova, Patricia Vizitiu a activat pentru club în sezonul 2024-2025 pe poziția de intermediar stânga, având numărul 30 pe tricou. În prezent, sportiva s-a retras din activitatea sportivă și a acceptat marea provocare a junglei Dominicane, oferită de Antena 1.
„Dragi prieteni, fani și toți cei care m-ați susținut de-a lungul timpului! Astăzi este o zi mare pentru mine: plec în cea de-a doua aventură a vieții mele la Survivor ! Prima mea mare provocare a fost handbalul, a doua, o încep astăzi. De la 13 ani mi-am luat rămas bun de la familie, de la prieteni și am trăit pe terenul de handbal, am dat totul pentru fiecare minge, am câștigat și am învățat din fiecare înfrângere.
De aproape 2 ani m-am retras din sportul de performanță, dar spiritul de luptătoare nu a dispărut niciodată. Acum e timpul să-mi testez limitele într-un mod complet nou – supraviețuire, probe extreme, strategie și rezistență în junglă!”, a scris Patricia Vizitiu, pe contul personal de Instagram.

Patricia Vizitiu s-ar iubi de 12 ani cu Adrian Ion, rugbyst român și căpitanul CSM București. În anul 2022, cei doi au avut un hop în relație și s-au despărțit pentru o scurtă perioadă de timp. Informația a fost publicată de CANCAN.ro, în exclusivitate aici. La momentul respectiv, cei doi aveau 8 ani de relație.
Dar timpul vindecă rănile și cei doi par să formeze din nou un cuplu, după cum arată postările de pe Instagram ale Patriciei Vizitiu. În luna decembrie 2025, sportiva și-a început antrenamentul pentru Survivor 2026 alături de Enzo, un ciobănesc german pe care Adrian Ion îl postează des pe contul său oficial de Instagram.
Tot în luna decembrie 2025, Patricia Vizitiu a publicat un clip în care apare alături de Adrian Ion pe care îl numește „antrenorul meu personal”. În imagini, vedeta apare alergând prin pădure alături de Enzo și făcând cardio pe o bicicletă amplasată în curtea unei vile din Corbeanca.
Adrian Ion este poreclit „Tarzan”, apelativ pe care l-ar fi moștenit de la tatăl său, fostul jucător de rugby Gheorghe Ion. În prezent, acesta ar avea și o afacere în imobiliare cu vile în Corbeanca, după cum apare la profilul său de pe rețelele sociale.

Chiar dacă este în jungla dominicană, handbalista nu și-a uitat fanii. Patricia a mărturisit, chiar înainte de a pleca, că pe contul ei oficial va posta verișoara ei, care este ca o soră pentru ea. Imaginile cu reușitele sportivei la Survivor 2026 apar regulat, iar susținătorii se bucură pentru fiecare punct înscris de aceasta.
„Nu voi avea acces la telefon sau social media cât timp sunt acolo, dar nu vă faceți griji: verișoara mea care este ca o soră pentru mine @yaadxc se va ocupa de conturile mele! Ea va posta update-uri, povești din culise (cât se poate înainte de emisiune) și va ține legătura cu voi. Vă rog să-i dați follow și ei, să o susțineți, pentru că fără ea nu aș putea pleca liniștită!
Vă mulțumesc pentru toată energia pozitivă și susținerea pe care mi-ați trimis-o mereu. O să lupt pentru mine, pentru voi și pentru a demonstra că nimic nu e imposibil! Stați aproape, urmăriți emisiunea și țineți-mi pumnii!”, a mai transmis Patricia Vizitiu.
CITEȘTE ȘI: