Nosfe, comemorat de familie, prieteni și colegi. Artistul ar fi trebuit să împlinească 41 de ani

Nosfe, omagiat de apropiați / Sursa foto: Instagram

Pe 24 martie, Nosfe ar fi împlinit 41 de ani, iar momentul a fost marcat cu emoție de cei care l-au iubit și apreciat. Soția sa, Mădălina Crețan, alături de prieteni și colegi, i-au adus un omagiu, păstrându-i vie amintirea. În această toamnă se vor împlini patru ani de la dispariția fulgerătoare a rapperului. În sufletele celor care l-au cunoscut este o pierdere care încă se resimte profund.

Ziua de naștere a artistului nu a trecut neobservată. A fost un prilej de reculegere și rememorare a momentelor petrecute alături de el. Membrii trupei Șatra B.E.N.Z au transmis, la rândul lor, mesaje pline de emoție și au publicat imagini din perioada în care Nosfe făcea parte din proiectul care l-a consacrat. Relația dintre membrii trupei a fost una strânsă, iar dispariția sa a lăsat un gol greu de umplut.

Ce mesaj a postat What’s Up pe rețelele de socializare

Un omagiu special a venit și din partea lui What’s Up, unul dintre colaboratorii apropiați ai lui Nosfe. Artistul a publicat un mesaj sincer și încărcat de regret pe rețelele de socializare. Cântărețul și-a cerut iertare pentru momentele în care l-a supărat. Totodată, a redistribuit videoclipul unei piese realizate împreună cu Nosfe și Șatra B.E.N.Z în urmă cu șapte ani, readucând în atenție amintiri prețioase.

Sursa foto: Instagram

„Iartă-mă, frate, pentru toate momentele în care te-am supărat, pentru când te-am tulburat cu nebunia mea. Am avut împreună momente frumoase și de neuitat. Iar pentru azi, iartă-mă, ți-am scris data de naștere greșit peste tot. La mulți ani în Rai”, a fost mesajul transmis de What’s Up pe Instagram.

La rândul lor, membrii Șatra B.E.N.Z au continuat seria omagiilor. Ei au publicat mai multe imagini sugestive și un mesaj emoționant prin care au subliniat că Nosfe nu va fi uitat niciodată, iar muzica sa va rămâne mereu vie în inimile fanilor.

„24 martie 1985 s-a născut Darius Vlad Crețan. Cei mai mulți dintre voi îl cunoașteți ca NOSFE. Indiferent de ce s-a întâmplat pe 16.10.2022, noi alegem să vorbim despre el veșnic la timpul prezent. La mulți ani, fratele nostru! Să fii fericit! Ne vedem la studio. Ochii care nu se văd pier/ Mai puțin ochii tăi albaștri / Au locul lor păstrat veșnic în cer / Îi știu acolo privind dintre aștri”, au scris membrii Șatra B.E.N.Z, pe Instagram.

CITEȘTE ȘI: NOSFE, pe scenă la Arenele Romane! Trupa Șatra B.E.N.Z. i-a adus un omagiu cu ajutorul inteligenței artificiale

Semnul divin pe care Mădălina Crețan l-a primit de la Nosfe, după ce fiica lor a ieșit învingătoare de la o competiție: ”Conexiunea rămâne!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Avertismentul Rusiei pentru țările europene: „Fabricile de armament care furnizează Ucrainei sunt ținte militare legitime”
Gandul.ro
Avertismentul Rusiei pentru țările europene: „Fabricile de armament care furnizează Ucrainei sunt ținte militare legitime”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!