O excursie școlară în străinătate s-a transformat într-un incident grav pentru un grup de elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani. Doi adolescenți de doar 15 ani au fost implicați într-un accident petrecut pe străzile din Praga, după ce au fost loviți de un tramvai în timp ce încercau să facă fotografii.
Elevii au plecat într-o excursie cu gândul cse vor distra și vor vizita numeroase obiective turistice, însă un accidentul a dat totul peste cap. Nimeni nu se aștepta la ce avea să urmeze. După ce au fost loviți de un tramvai, unul dintre tineri a suferit o fractură la nivelul femurului și se află în comă indusă, măsură luată de medici pentru a facilita tratamentul.
Din informațiile disponibile, starea lui este stabilă, iar evoluția este atent monitorizată de echipa medicală. Cel de-al doilea elev a suferit răni mai ușoare și a fost externat la scurt timp după evaluările făcute în spital.

Incidentul pare să fi fost provocat de o clipă de neatenție, în condițiile în care elevii nu au observat la timp tramvaiul care se apropia. Autoritățile din România au reacționat prompt, iar Inspectoratul Școlar Județean a demarat verificări pentru a analiza modul în care a fost organizată excursia. Primele concluzii indică faptul că profesorii însoțitori au respectat regulile în vigoare.
Între timp, familia unuia dintre elevii răniți a ajuns în Cehia pentru a-i fi alături. În ciuda momentului dificil, restul grupului și-a continuat deplasarea conform programului stabilit, următoarea destinație fiind Viena, decizie luată cu acordul părinților.
Evenimentul a stârnit îngrijorare în rândul comunității, fiind un semnal de alarmă cu privire la importanța atenției sporite în astfel de contexte, mai ales în orașe aglomerate și necunoscute.
CITEȘTE ȘI: Cele mai tari perle de la Simularea de la Limba română: „Nu știu, nu ne-a predat ce e un text blagian”