Paștele se apropie cu pași repezi. Gospodinele deja încep pregătirile și cumpără alimentele necesare pentru masa de Paște. De nelipsit sunt ouăle vopsite. Pentru a ne asigura că nu le vom sparge în timpul procesului există o metodă simplă prin care nu riscăm nicio tragedie.
Paștele este una dintre cele mai importante sărbători. Cu ocazia acestei zile sfinte credincioșii respectă mai multe tradiții și obiceiuri. Vopsitul ouălor este una dintre ele și este nelipsită din casa oamenilor. Femeile pregătesc ouăle în Joia Mare, iar chiar dacă este simplu să faci asta, cel puțin o dată orice gospodină s-a confruntat cu câte un ou spart. Din fericire există un truc care simplifică treaba și reduce riscul de a sparge ouăle.
În timpul fierberii este posibil să observi cum se crapă coaja de ou în diferite locuri. Acest lucru poate îngreuna procesul vopsirii, însă putem evita situația foarte ușor. Cu ajutorul unor trucuri simple, la care poate mulți nu s-au gândit putem menține coaja oului intactă. Cel mai banal truc este de a scoate ouăle din frigider cu ceva timp înainte de a le pune la fiert. În acest fel, ne luăm o măsură de precauție ca oul să rămână intact și coaja să nu sufere crăpături.
Timpul este foarte important. Este bine ca ouăle să fie scoase din frigider cu până la două ore înainte de fierbere. Motivația din spatele acestei strategii este că dacă vor fi puse în apă fierbinte direct din frigider vor apărea tensiuni interne în structura de calciu, iar coaja va crăpa. În plus, dacă sunt scoase cu câteva ore bune înainte de fierbere temperatura oului va fi la fel cu ca a camerei, iar asta înseamnă că nu se vor mai sparge.
Pe lângă trucul prezentat mai sus, de a scoate ouăle mai devreme cu câteva ore înainte de fierbere, există și alte metode tradiționale care ajută la pregătirea ouălor în mod corect. Multe dintre femei pun în apa în care le vor fierbe fie oțet, fie sare de mare. O lingură dintre aceste două produse este suficient să păstrăm oul intact.
VEZI ȘI: Ce NU ai voie să faci de Paște. Vei atrage ghinionul și necazurile!
Program PRO TV: Când se difuzează „Iisus din Nazareth” în Săptămâna Mare