O femeie din Crețești a sunat la 112 pentru a reclama o rudă apropiată, însă polițiștii au decis să o amendeze chiar pe ea. Femeia a rămas cu întrebări și e indignată de cum s-au comportat oamenii legii cu ea.
Maghița, o femeie de 63 de ani a primit o amendă uriașă, după ce i-a contactat pe polițiști pentru a veni să o salveze. Fapta a avut loc în data de 6 martie, în Crețești. Ea le-a explicat forțelor de ordine că se simte în pericol, după ce nepotul său care locuiește în apropiere de ea ar fi vrut să îi dărâme gardul pentru a o agresa. În urma verificărilor, polițiștii au ajuns la concluzia că ceea ce povestește doamna Maghița nu reflectă adevărul. Acum, femeia este supărată și nu înțelege de ce nu a fost ajutată.

Maghița Pară are 63 de ani și locuiește în Crețești. În data de 6 martie, a efectuat un apel la serviciul 112 pentru a primi ajutoare. Atunci când au ajuns polițiștii la fața locului, femeia le-a povestit prin ce trece. Aceasta se simțea în pericol, după ce nepotul ei ar fi încercat să îi distrugă gardul pentru a ajunge la ea și pentru a o agresa. În acel moment, organele abilitate au făcut mai multe verificări, iar concluzia lor a fost că apelul a fost nefondat. Aceștia o acuză pe femeie că totul ar fi fost o alarmă falsă, iar pentru asta i s-a aplicat o amendă de 2.000 de lei.
În urma acestei decizii, femeia s-a indignat și nu este mulțumită de cum au procedat polițiștii. Ba mai mult, a luat hotărârea să meargă în instanță pentru a rezolva această situație.
Eu am fost cea care am sunat și am chemat Poliția, pentru că nepotul meu a tras de gard și mi-a rupt gardul și mi-a vorbit cu niște cuvinte foarte urâte, dar Poliția tot pe mine mă amendează? Nu înțeleg de ce. Am fost întrebată dacă am probleme psihice, dar eu nu am nicio problemă psihică. Eu mă duc în instanță. Trebuie să facă cineva dreptate și pentru mine. Gardul mi l-a rupt acest nepot, dar eu am tras scândurile un pic așa, să nu stea rupt, a declarat Marghița.
Aplicația 112 trimite locația precisă în situații periculoase. Ce trebuie să faci