Acasă » Știri » Familia Lucescu, primul mesaj oficial la 4 zile de la înmormântarea lui Mircea Lucescu. Ce au transmis BOR-ului

Familia Lucescu, primul mesaj oficial la 4 zile de la înmormântarea lui Mircea Lucescu. Ce au transmis BOR-ului

De: David Ioan 14/04/2026 | 14:58
Familia Lucescu, primul mesaj oficial la 4 zile de la înmormântarea lui Mircea Lucescu. Ce au transmis BOR-ului

Familia lui Mircea Lucescu a transmis o scrisoare publică la patru zile după înmormântare, în care își exprimă recunoștința față de instituțiile și persoanele care au sprijinit organizarea ceremoniei funerare.

Mesajul vine după ce fostul selecționer al României a murit pe 7 aprilie, iar funeraliile au avut loc pe 10 aprilie.

Familia Lucescu, primul mesaj oficial la 4 zile de la înmormântarea lui Mircea Lucescu

În mesajul făcut public, familia subliniază importanța sprijinului primit în această perioadă dificilă.

„Familia Lucescu adresează profunde mulțumiri tuturor instituțiilor publice și private, precum și tuturor profesioniștilor care au contribuit cu înaltă responsabilitate, rigoare și respect la organizarea și desfășurarea ceremoniei funerare dedicate iubitului nostru Mircea Lucescu. Fără sprijinul lor, nu i-am fi putut cinsti memoria așa cum se cuvine. Toate aceste dovezi de solidaritate au reprezentat un sprijin esențial pentru familie și o expresie autentică a respectului față de tot ceea ce a însemnat el ca om și ca profesionist.”

Scrisoarea include o listă amplă de instituții care au avut un rol în organizarea evenimentelor funerare.

„În mod deosebit, dorim să aducem mulțumiri:

Bisericii Ortodoxe Române și întâi-stătătorilor ei, Bisericii „Sfântul Elefterie”, precum și preoților și Corului Tronos, care au oficiat și au dat profunzime slujbei de înmormântare;

Guvernului României, prin instituțiile sale;

Federației Române de Fotbal, care, prin președintele ei, domnul Răzvan Burleanu, și membrii acesteia, ne-a fost alături pe întreaga durată a funeraliilor, prin implicarea constantă și sprijinul acordat în găzduirea ceremoniilor naționale;

Cancelariei Onorurilor, pentru întregul sprijin acordat în organizarea onorurilor dedicate domnului Mircea Lucescu, precum și Regimentului de Gardă și Protocol din cadrul Ministerului

Afacerilor Interne și Comenduirii Garnizoanei București;

Poliției Române, precum și structurilor din subordinea acesteia, în mod special Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și Brigăzii Rutiere București, pentru profesionalismul, promptitudinea și sprijinul esențial acordat în asigurarea bunei desfășurări a ceremoniei;

Jandarmeriei Române, prin Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, pentru sprijinul acordat și implicarea în asigurarea ordinii și desfășurării în condiții optime a ceremoniei;

Serviciului de Ambulanță privată, pentru sprijinul acordat și implicarea profesională în asigurarea asistenței medicale pe întreaga durată a ceremoniei;

Primăriei Municipiului București, prin Direcția Generală de Investiții, pentru punerea la dispoziție a Stadionului Arena Națională și a tuturor facilităților necesare pe perioada desfășurării evenimentului;

Personalului Secției de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București;

Administrației Cimitirului Bellu;

Firmelor de pază privată implicate în asigurarea securității;

Firmei de Servicii Funerare, reprezentată de domnul Andrei Cristea, pentru profesionalismul și dedicarea manifestate pe întreaga durată a organizării evenimentului.”

Ce au transmis BOR-ului

Familia transmite și un mesaj de apreciere pentru modul în care instituțiile au colaborat în organizarea ceremoniei.

„Noi – Elena Lucescu, Răzvan Lucescu și întreaga familie – ne exprimăm întreaga apreciere pentru modul exemplar în care toate aceste instituții și echipe au colaborat, contribuind la desfășurarea unei ceremonii demne, în acord cu personalitatea și parcursul excepțional al dragului nostru Mircea Lucescu.”

În final, scrisoarea vorbește despre sprijinul emoțional primit în ultimele zile.

„În toată această perioadă, am simțit ceva ce nu credeam posibil în mijlocul unei asemenea dureri: că nu suntem singuri. Într-adevăr, nu am fost singuri nicio clipă. De când am aflat primele vești despre starea lui de sănătate și până după înmormântare, s-a revărsat spre noi un val de căldură sufletească: mesaje, gânduri și gesturi care ne-au ținut în picioare. Îl vom purta mereu în inimile noastre. Știm că îl veți purta și voi. Cu profundă recunoștință, Familia Lucescu.”

CITEŞTE ŞI: Interviu de arhivă din anul 1971 cu Neli Lucescu. Ce spunea despre viața alături de Mircea Lucescu

Mircea Lucescu are o statuie în România. Unde se află și cine a finanțat-o

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News