Semnal de alarmă: Europa mai are combustibil pentru avioane doar pentru șase săptămâni

Semnal de alarmă: Europa mai are combustibil pentru avioane doar pentru șase săptămâni
Sursa foto: Shutterstock

Europa ar mai avea rezerve de combustibil pentru avioane doar pentru aproximativ șase săptămâni înainte ca penuria să se resimtă, în contextul războiului din Iran, avertizează Fatih Birol, directorul Agenției Internaționale pentru Energie.

Fatih Birol a avertizat că ar putea apărea „în curând” anulări de zboruri dacă livrările de petrol din Orientul Mijlociu nu vor fi reluate în următoarele săptămâni, scrie The Guardian.

„Vă pot spune că în curând vom auzi știri despre faptul că unele zboruri din orașul A către orașul B ar putea fi anulate din cauza lipsei de combustibil pentru avioane”, a declarat acesta pentru Associated Press.

Companiile aeriene deja au început să anuleze curse

KLM, parte a grupului Air France-KLM, a anunțat joi că va anula 160 de zboruri în luna următoare, din cauza prețurilor ridicate ale kerosenului.

Deși reprezintă mai puțin de 1% din programul său de operare, anulările evidențiază presiunea financiară tot mai mare asupra industriei aviatice.

„Este vorba despre un număr limitat de zboruri în interiorul Europei care, din cauza creșterii costurilor cu kerosenul, nu mai sunt în prezent viabile din punct de vedere economic. Nu există o penurie de kerosen. KLM se așteaptă la o perioadă aglomerată de vacanțe în luna mai și se asigură că pasagerii pot călători către destinațiile lor conform planului”, a transmis compania olandeză.

Fatih Birol a declarat că Europa ar mai avea „poate șase săptămâni” de rezerve de combustibil pentru avioane, potrivit Associated Press. Afirmațiile sale vin în completarea celor ale Airports Council International Europe, care a transmis săptămâna trecută o scrisoare către comisarii europeni pentru energie și transport, avertizând că Blocul comunitar s-ar putea confrunta cu penurii în aproximativ trei săptămâni.

În mod obișnuit, aeroporturile și companiile aeriene mențin rezerve de combustibil pentru aproximativ șase săptămâni, potrivit unor surse din industrie. Totuși, conflictul din Iran s-ar fi prelungit deja suficient încât rezervele suplimentare să fie deja consumate, în timp ce alți furnizori nu ar avea capacitatea necesară pentru a compensa volumele de combustibil care ajung în mod normal din zona Golfului.

CITEȘTE ȘI:

Avertisment de la cea mai mare companie low-cost din Europa. Zeci de zboruri ar putea fi anulate în vară dacă războiul din Iran continuă

Una dintre cele mai mari companii aeriene din Europa ar putea reține la sol zeci de avioane din cauza crizei din Orientul Mijlociu

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...