Tragedie în Spania după ce o româncă a murit în timp ce escalada un munte. A căzut în gol

Tragedie în Spania după ce o româncă a murit în timp ce escalada un munte. A căzut în gol
Tragedie în Spania după ce o româncă a murit în timp ce escalada un munte. A căzut în gol / Sursa foto: Social media

O alpinistă din România și-a pierdut viața în timpul unei expediții pe cel mai înalt vârf muntos din Spania. Cristina Constantina Dinu a căzut în gol de la aproximativ 200 de metri, în timp ce escalada Sierra Nevada, în zona nordică a masivului Mulhacén, din Spania.

Tragedia s-a petrecut pe data de 2 mai. Românca, originară din Murfatlar, s-a aventurat în una dintre cele mai periculoase zone montane.

Circumstanțele în care s-a produs incidentul

Autoritățile din Andaluzia au fost anunțate, în jurul orei 10:00, că un alpinist din Malaga a căzut de la aproape 200 de metri înălțime. Regiunea este considerată una extrem de dificilă pentru alpiniști, accesul fiind complicat, iar condițiile de teren schimbătoare, potrivit replicaonline.

Protocolul de intervenție de urgență a fost declanșat imediat, iar la operațiune au luat parte Garda Civilă, echipajele medicale 061 și Grupul de Salvare Montană și Intervenție. Din cauza accesului dificil, salvatorii au reușit să ajungă la locul tragediei doar cu ajutorul unui elicopter.

Sursa foto: Social media

Din păcate, aceștia nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, românca fiind găsită decedată la fața locului. Deocamdată, cauzele exacte ale căderii nu au fost făcute publice.

Femeia era originară din Murfatlar, județul Constanță, însă locuia în Spania de mai mulți ani. Se ocupa cu alpinismul și era managerul unui adăpost de animale din Malaga.

CITEȘTE ȘI: Cine este femeia de 52 de ani care a murit în accidentul din Iași. Mașina în care se afla a sărit de pe pod

Filmul tragediei din Giurgiu. Ce a dus la moartea tinerei de 18 ani

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Prosport.ro
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Dani Oțil, reacție savuroasă după ce Gabriela Prisăcariu a postat imagini din Grecia. „Unde vă este soțul?”
Click.ro
Dani Oțil, reacție savuroasă după ce Gabriela Prisăcariu a postat imagini din Grecia. „Unde vă este soțul?”
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Drone România-Ucraina: condiția pusă de Radu Miruță pentru proiect
go4it.ro
Drone România-Ucraina: condiția pusă de Radu Miruță pentru proiect
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
SURSE | Cristian Pomohaci și confidentul său își povesteau aventurile cu minori. Au fost arestați preventiv pentru 30 zile în noul dosar de pornografie infantilă. Cât de grave sunt faptele
Gandul.ro
SURSE | Cristian Pomohaci și confidentul său își povesteau aventurile cu minori. Au fost arestați preventiv pentru 30 zile în noul dosar de pornografie infantilă. Cât de grave sunt faptele
A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
Mediafax Italia
A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!