Comunitatea maghiară din România trece printr-un nou moment de doliu, la scurt timp după moartea lui Csaba Takács. Pe 7 mai a încetat din viață Gyula Vida, membru fondator al UDMR și primul președinte al organizației județene Sălaj după 1989, la vârsta de 94 de ani.
Liderul formațiunii, Kelemen Hunor, a transmis un mesaj public în care a subliniat rolul esențial al lui Gyula Vida în organizarea comunității maghiare după 1989.
„Alianța traversează niște săptămâni triste. După Csaba Takács, acum trebuie să ne luăm rămas-bun și de la Gyula Vida. Am pierdut încă unul dintre fondatorii RMDSZ. Gyula Vida nu a fost doar unul dintre întemeietorii comunității noastre. În calitate de prim președinte al organizației județene Sălaj, încă din decembrie 1989, s-a numărat printre cei care și-au asumat povara organizării, a construcției și a responsabilității în cele mai dificile momente. Datorită echilibrului său, pregătirii profesionale și comportamentului calm, a devenit unul dintre cei mai respectați membri ai grupului parlamentar al RMDSZ”, a transmis Hunor.
Acesta a amintit și faptul că Gyula Vida a trecut prin experiențe dramatice în perioada comunistă, fără a transforma suferința în resentiment.
„A avut parte de toată durerea secolului XX: tatăl său și-a pierdut viața în închisoarea dictaturii comuniste. Totuși, Gyula nu avea amărăciune și răzbunare. Și-a păstrat umanitatea, calmul și demnitatea – de aceea l-am respectat în mod deosebit. Prețuim amintirea lui cu grație și recunoștință”, a mai spus liderul UDMR.
Dispariția lui Gyula Vida vine la mai puțin de o săptămână după moartea lui Csaba Takács, fost președinte executiv al UDMR, care a murit într-un accident agricol.
„Forţele au găsit victima prinsă sub tractorul care avea ataşat un utilaj agricol. Din păcate, bărbatul de aproximativ 70 de ani a fost declarat decedat”, au precizat pompierii.
CITEŞTE ŞI: Un elev din Constanța a fost găsit mort. Adolescentul a făcut un gest neînțeles, înainte de tragedie