Acasă » Știri » Oferta PPC pentru românii care vor facturi mai mici. Economia poate ajunge la 135 de lei lunar

Oferta PPC pentru românii care vor facturi mai mici. Economia poate ajunge la 135 de lei lunar

De: David Ioan 14/05/2026 | 11:14
Oferta PPC pentru românii care vor facturi mai mici. Economia poate ajunge la 135 de lei lunar
Oferta PPC pentru românii care vor facturi mai mici. Economia poate ajunge la 135 de lei lunar. Foto: Freepik

PPC Energie, unul dintre cei mai mari furnizori de energie din România, anunță introducerea a două soluții noi dedicate clienților rezidențiali care dețin și afaceri locale, cu scopul de a reduce costurile la electricitate. Compania precizează că noile opțiuni – sisteme de stocare și pachetele PPC Solar Upgrade – pot diminua factura lunară cu până la 135 de lei.

Potrivit furnizorului, sistemele de stocare sunt compatibile cu invertoare Huawei și Deye și sunt disponibile în trei variante, cu capacități de 5 kWh, 10 kWh și 15 kWh.

Oferta PPC pentru românii care vor facturi mai mici

Acestea pot fi achiziționate începând de la 299 de lei pe lună, suma fiind inclusă direct pe factura de energie, în maximum 36 de rate fără dobândă sau comisioane. Instalarea, punerea în funcțiune și suportul pentru documentația necesară obținerii certificatului de racordare sunt incluse în cost.

„Investiția într-un sistem fotovoltaic este primul pas în tranziția energetică în care clientul joacă un rol activ, dar fără stocare și utilizare inteligentă a producției sunt ratate multe dintre avantaje. Sistemele de stocare și pachetele PPC Solar Upgrade vin să închidă acest cerc, astfel încât energia produsă independent rămâne în controlul clientului, iar facturile scad. Am structurat aceste soluții astfel încât accesul să fie facil, cu plata în tranșe egale direct pe factura de energie și instalarea inclusă în preț. Este o direcție în care vom continua să investim, pentru ca beneficiile energiei fotovoltaice să fie valorificate sustenabil”, a declarat Ionuț Dună, director general PPC Energie.

PPC Solar Upgrade se adresează consumatorilor care au deja instalații fotovoltaice non-hibride, ce nu permit stocarea energiei, dar care vor să își crească nivelul de independență energetică.

Economia poate ajunge la 135 de lei lunar

Pachetele includ invertoare Deye și între unul și trei acumulatori, în funcție de configurație, iar prețurile pornesc de la 599 de lei pe lună. Plata se face tot în cel mult 36 de rate egale, fără comisioane, direct pe factura de energie, instalarea fiind inclusă.

Ambele soluții sunt concepute pentru a crește autoconsumul, a reduce factura de energie și a îmbunătăți autonomia energetică a utilizatorilor. Conform companiei, clienții care aleg un sistem de stocare pot economisi lunar până la 135 de lei, în funcție de capacitatea aleasă, prețul energiei și modul de consum.

PPC Energie deservește aproximativ 3 milioane de clienți la nivel național, printr-o rețea de 80 de magazine.

CITEŞTE ŞI: Ingredientul din bucătărie care îți poate salva grădina. Scapă de buruieni, rugină și insecte fără soluții scumpe

Asociațiile de proprietari schimbă regulile după noua decizie a judecătorilor. Ce trebuie să știe cei care au boxe la bloc

Recomandarea video