Câte clase și ce studii are Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României la Eurovision 2026

Câte clase și ce studii are Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României la Eurovision 2026

Alexandra Căpitănescu urmează să reprezinte România la Eurovision Song Contest 2026 cu piesa „Choke Me”. Și-a descoperit pasiunea pentru muzică pe când avea 10 ani, însă, de-a lungul anilor, și-a dorit să devină fizician medical. Ce studii are, de fapt, tânăra la aproape 23 de ani?

Originară din Galați, Alexandra Căpitănescu a devenit cunoscută odată cu participarea sa la Vocea României, sezonul 11, în echipa lui Tudor Chirilă, concurs pe care a reușit să îl câștige. Însă, primele sale apariții în lumina reflectoarelor au avut loc în 2019, la doar 15 ani, când a urcat pe scena de la Românii au talent. Atunci, Smiley i-a mărturisit că și-ar dori să o vadă la Vocea României, lucru care avea să se întâmple câțiva ani mai târziu.

Ce studii are Alexandra Căpitănescu

Pasionată de muzică și compoziție încă de la vârsta de 10 ani, Alexandra Căpitănescu a început atunci primele lecții de canto și pian. Deși muzica a rămas inițial la nivel de hobby, ea și-a dorit o carieră în fizica medicală, fiind încurajată de părinți să își urmeze visul. A absolvit liceul „Costache Negri”, iar în prezent, este studentă la Facultatea de Fizică din București.

Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României la Eurovision 2026 / sursă foto: social media

Acum, Alexandra Căpitănescu se pregătește să reprezinte România pe scena celui mai mare concurs de muzică din Europa. Ea urmează să reprezinte țara la Eurovision 2026 cu piesa „Choke Me”, melodie care a devenit subiect de discuție în presa străină. În cadrul unui interviu, Alexandra Căpitănescu a vorbit despre experiența la Eurovision, precum și despre mesajul pe care piesa îl transmite publicului.

„Piesa este un dialog: între propria persoană şi vocea sau vocile fantomă, care nu ne dau pace, ne ţin blocaţi în trecut, ne ţin ancoraţi în frici. Iar refrenul este destul de pozitiv: spunem cât contează dragostea de sine şi transmite să fim mai blânzi cu noi, în general, în tot ceea ce facem, în toate domeniile, pentru că doar aşa ajungem la adevăratul nostru potenţial. Dacă nu ne-am pune noi propriile noastre limite, am ajunge 100% la potenţialul nostru”, a spus Alexandra Căpitănescu.

Presa străină, șocată de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici

Prețurile pentru biletele la Eurovision 2026 au explodat! Cu cât se vând după epuizarea vânzărilor oficiale

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Apariția Andreei Popescu i-a alarmat pe fani. Vedeta a dezvăluit motivul semnelor de pe gât
Click.ro
Apariția Andreei Popescu i-a alarmat pe fani. Vedeta a dezvăluit motivul semnelor de pe gât
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Avertismentul Rusiei pentru țările europene: „Fabricile de armament care furnizează Ucrainei sunt ținte militare legitime”
Gandul.ro
Avertismentul Rusiei pentru țările europene: „Fabricile de armament care furnizează Ucrainei sunt ținte militare legitime”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!