Acasă » Exclusiv » Tolea Ciumac a studiat atent “oferta” și a ieșit la agățat! Fostul luptător K-1, în „inspecție” printre petrecărețele din Centrul Vechi

Tolea Ciumac a studiat atent “oferta” și a ieșit la agățat! Fostul luptător K-1, în „inspecție” printre petrecărețele din Centrul Vechi

De: Adrian Vâlceanu 19/05/2026 | 22:30
Tolea Ciumac a studiat atent “oferta” și a ieșit la agățat! Fostul luptător K-1, în „inspecție” printre petrecărețele din Centrul Vechi

Anatoli „Tolea” Ciumac este un bărbat născut în URSS acum 52 de ani. Fost luptător K-1 și bodyguard de sus-puși, Tolea a făcut multă vreme deliciul emisiunilor TV unde caracterul său „dintr-o bucată” îl făcea să se remarce în peisajul media. Acum patru ani el a divorțat de Magda Ciumac care i-a fost soție timp de 14 ani. Divorțul a fost cu scandal. Și nu doar divorțul. Au fost mai multe situații controversate în care Tolea a fost implicat. De la divorț, Tolea Ciumac este un bărbat liber și se vede că nu se dă bătut în lupta lui cu fericirea. A pornit la agățat prin Centrul Vechi, iar CANCAN.RO a surprins momentul în care Tolea se apropie pâș-pâș de niște tinere prin jungla urbană a Lipscanilor.

În imagini Tolea pare ușor afectat de licorile bahice. Cu o barbă stil „quattro giorni”, Tolea „bântuie” străduțele, aparent fără o țintă. Ce caută? Nu e greu de ghicit. Privirile lui sunt atrase de mai multe domnișoare. Unele merită chiar și a doua sau a treia privire, însă nu e clar dacă e vorba de un interes romantic sau e confuzia produsă de starea în care se află fostul luptător.

Maharajahul ringului de K-1 domină petrecăreții. E cu un cap mai înalt decât șuvoiul de lume care se scurge pe străzile Centrului Vechi. Lumea îl cam ignoră, dar Tolea nu e afectat, parcă ar avea în căști Bolero-ul lui Ravel, atât de tacticos se mișcă pe pavaj. Colosul cu privire pofticioasă pare să amușine oferta de doamne și domnișoare, însă pare foarte pretențios. Nu se aruncă la prima oportunitate, ci pare să studieze bine parada de tinere. Și are ce admira, sunt brigăzi întregi!

Tolea Ciumac, afectat de licorile bahice

La un moment dat, Tolea pare să se îndrepte spre două fete care stăteau la o masă mai retrasă, dar până la urmă se oprește. Să fie vorba de timiditate? Greu de crezut, Tolea e un munte de om, de ce s-ar teme de o persoană de 50 kg, cu unghii făcute? Totuși, s-au mai văzut cazuri, nu e exclus ca Tolea să fie mai rușinos cu sexul frumos. Nu se știe dacă până la finalul serii și-a făcut curaj să se bage în seamă cu vreo doamnă prin Centrul Vechi, sau dacă până la urmă a luat troleul singur spre casă. Că de condus, ar fi fost mai greu!

CITEȘTE ȘI: CUM ARATĂ MAGDA CIUMAC LA 42 DE ANI. CU CE SE OCUPĂ ACUM FOSTA SOȚIE A LUI TOLEA CIUMAC

NU RATA: CUM ÎNCEARCĂ TOLEA CIUMAC SĂ FACĂ BANI ÎNAINTE DE CRĂCIUN. A AJUNS OARE LA FUNDUL SACULUI?!

Recomandarea video