Ce s-a întâmplat la priveghiul femeii din Sibiu care și-a ucis mama? Amiana, abandonată de apropiați

Ce s-a întâmplat la priveghiul femeii din Sibiu care și-a ucis mama? Amiana, abandonată de apropiați

Amiana Paștina, femeia din Sibiu acuzată că și-ar fi ucis mama, a ajuns acum pe ultimul drum, după ce și-a pus capăt zilelor în arest. Trupul neînsuflețit al acesteia a fost depus la o capelă din Galați, chiar în timpul unei ploi torențiale, iar imaginile surprinse la fața locului sunt copleșitoare.

Femeia, care peste doar două zile ar fi împlinit 39 de ani, a fost adusă la Biserica Vovidenia, aflată în apropierea Muzeului de Istorie din Galați.

Când va fi înmormântată Amiana Paștina

Potrivit informațiilor apărute până acum, de organizarea înmormântării s-ar ocupa fratele acesteia. Se pare că nu ar mai exista alte rude apropiate care să se implice în pregătirile pentru ceremonia funerară. Amiana Păștină va fi condusă pe ultimul drum sâmbătă, 23 mai, de la ora 12:00.

În imagini poate fi observată și fotografia femeii afișată la capelă, acolo unde trupul ei a fost depus pentru priveghi, scrie sibiulazi.ro.

Priveghi Amiana Paștina, femeia din Sibiu care și-a ucis mama

Priveghi Amiana Paștina, femeia din Sibiu care și-a ucis mama

Ancheta care o viza pe femeie a fost extrem e controversată după ce procurorii au suspectat-o că și-ar fi ucis mama încă din anul 2024. Cazul ar fi rămas ascuns luni întregi, iar adevărul ar fi ieșit la iveală abia spre finalul anului trecut. Suspiciunile au apărut în momentul în care femeia s-ar fi întors în România pentru a vinde o proprietate rămasă moștenire de la mama sa.

Și-a pus capăt zilelor în baia celulei

Totul s-a încheiat însă tragic. După ce a fost reținută, Amiana Păștină și-a luat viața în baia celulei în care era închisă.
Conform informațiilor transmise de autorități, femeia a fost găsită inconștientă, având o rană gravă la nivelul brațului stâng. Deși ar fi beneficiat de consiliere psihologică în perioada detenției, starea ei ar fi fost una extrem de instabilă.

Priveghi Amiana Paștina, femeia din Sibiu care și-a ucis mama

Priveghi Amiana Paștina, femeia din Sibiu care și-a ucis mama

„Au identificat, în baia camerei de detenție, o femeie, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Sibiu, aflată în stare de inconștiență și prezentând o plagă la nivelul pliului cotului mâinii stângi, pe care și-ar fi provocat-o cu lama unui aparat de ras de unică folosință. Pe durata custodiei, aceasta a beneficiat, în repetate rânduri, de consiliere psihologică, având în vedere comportamentul său imprevizibil”, a transmis IPJ Sibiu.

VEZI ȘI: Motivul tulburător pentru care Amiana Păștină și-a pus capăt zilelor în închisoare. Femeia din Sibiu care și-a ucis mama milionară a primit o veste cruntă după șase luni de arest

Cine a „turnat-o” pe femeia din Sibiu care și-a ucis mama pentru 1 milion de €. Greșeala care i-a distrus planul perfect!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Click.ro
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
Gandul.ro
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli