Pensionarii din România ar putea fi afectați de un scenariu economic dificil, în contextul instabilității politice și al presiunilor tot mai mari asupra bugetului de stat. România se confruntă cu un deficit bugetar ridicat și cu o datorie publică în creștere. Evoluția ratingului de țară depinde în mare măsură de măsurile economice adoptate și de stabilitatea politică.
Banca Națională a României a transmis un avertisment clar prin intermediul purtătorului de cuvânt, Dan Suciu. Oficialul a atras atenția asupra riscurilor generate de dezechilibrele economice actuale și asupra impactului pe care acestea l-ar putea avea asupra finanțelor publice.
În acest context, există temeri legate de sustenabilitatea cheltuielilor statului, inclusiv în ceea ce privește plata pensiilor, dacă situația economică și politică se va deteriora în perioada următoare.
Banca Națională a României a prezentat scenariul în care pensionarii din România ar putea avea de suferit din cauza unei eventuale crize politice și economice. Reprezentanții instituției avertizează că instabilitatea guvernamentală ar putea afecta direct plata pensiilor și a salariilor.
Potrivit specialiștilor, o posibilă retrogradare a ratingului de țară la categoria „junk” ar face ca România să se împrumute mult mai greu și la costuri semnificativ mai mari. Într-un astfel de context, statul ar putea întâmpina dificultăți în achitarea obligațiilor financiare, inclusiv plata pensiilor, notează usd24.ro.
Avertismentul a fost transmis prin intermediul purtătorului de cuvânt al BNR, Dan Suciu. Acesta a atras atenția asupra riscurilor economice generate de actualul climat politic și bugetar.
„Împrumuturile de care depinde sustenabilitatea economiei și bugetul economiei se fac în funcție de ce spun agențiile de evaluare (rating). Agenția a spus că suntem pe calea cea bună cu ceea ce facem.
Dacă vreți ca ratingul să se îmbunătățească, continuați. Dacă nu vreți ca lucrurile astea să se întâmple, intrați într-o criză politică. O criză politică ar arunca România în aer.”
România a traversat deja un an dificil în 2025. Pe fondul dezechilibrelor economice, autoritățile au fost nevoite să adopte măsuri de restricție bugetară, inclusiv înghețarea pensiilor și a salariilor.

În prezent, specialiștii avertizează că o combinație între instabilitatea politică și presiunile externe ar putea duce din nou la un astfel de scenariu. Potrivit acestora, riscurile cresc în cazul în care situația politică se deteriorează. Astfel, accesul României la finanțare externă devine tot mai limitat.
Deși nu există o confirmare oficială că pensiile nu vor mai putea fi plătite, experții atrag atenția că problemele economice și bugetare pot pune o presiune semnificativă asupra capacității statului de a-și respecta obligațiile financiare.
România riscă să fie retrogradată financiar, avertizează specialiștii. Ei subliniază că stabilitatea politică este esențială pentru evitarea unei noi degradări economice. Anul trecut, țara noastră s-a confruntat cu pericolul real de a ajunge în categoria „junk”. Scenariul ar fi dus la costuri uriașe pentru împrumuturile statului și la dificultăți majore în plata salariilor și pensiilor, potrivit livetext.ro.
În prezent, agențiile internaționale monitorizează atent evoluțiile politice de la București. Orice semn de instabilitate poate avea efecte directe asupra economiei și asupra nivelului de trai al românilor. Specialiștii avertizează că ratingul României ar putea fi redus dacă instabilitatea politică se va prelungi.
CITEȘTE ȘI: Se scumpește vechimea pentru pensie de la 1 iulie. Cât va costa o singură lună