Actorul american James Handy, cunoscut pentru aparițiile sale în filme precum „Top Gun: Maverick”, „Jumanji” și „Logan”, a murit la vârsta de 81 de ani după ce a fost înjunghiat în locuința sa din Los Angeles.
Potrivit autorităților, poliția a intervenit miercuri dimineață după un apel la serviciul de urgență 911. La sosirea agenților, James Handy a fost găsit inconștient în curtea casei, prezentând răni provocate prin înjunghiere. Actorul a fost transportat la spital, însă medicii nu au mai reușit să îi salveze viața.
Principalul suspect este Michael Gledhill, în vârstă de 44 de ani, fiul partenerei de viață a actorului. Potrivit poliției, acesta locuia în aceeași casă cu Handy și mama sa.
Anchetatorii au dezvăluit că apelul la 911 a fost făcut chiar de suspect. Conform informațiilor furnizate de autorități, acesta ar fi declarat în timpul convorbirii: „Sunt fiul omului, tocmai l-am ucis pe omul păcatului”, potrivit NBC News.
La sosirea polițiștilor, Michael Gledhill le-a făcut semn să oprească și le-a spus că este persoana pe care o caută, au transmis autoritățile. Gledhill, care locuia în aceeași casă împreună cu mama sa, a fost arestat și inculpat pentru omor.
Joi seară, acesta se afla încă în arest, potrivit registrelor online ale administrației penitenciare. Cauțiunea a fost stabilită la 2 milioane de dolari.
Născut la New York, James Handy și-a început cariera la sfârșitul anilor ’70 și a adunat aproape 150 de apariții în film și televiziune. Publicul îl cunoaște pentru rolurile din producții precum „Arachnophobia”, „Unbreakable” și „The Rocketeer”, dar și pentru aparițiile din seriale celebre precum „Alias”, „Law & Order”, „Criminal Minds” și „NCIS: Los Angeles”.
Ultimul său rol important pe marele ecran a fost în blockbusterul „Top Gun: Maverick”, lansat în 2022.
Decesul lui James Handy a fost confirmat de reprezentanții actorului.
„Cu mare tristețe confirm că persoana atacată și ucisă miercuri în Tarzana a fost actorul James Handy”, a transmis agenta sa, Pam Ellis-Evenas, într-un comunicat.
CITEȘTE ȘI: