Aproape nimeni nu își dă seama. Ce verifică stewardesele când spun „bun venit la bord”

Aproape nimeni nu își dă seama. Ce verifică stewardesele când spun „bun venit la bord”
Avion. Sursa foto Social media

Crezi că stewardesa îți zâmbește doar din politețe când urci în avion? Nimic mai fals! Chiar din primele secunde ești atent „scanat”, iar dacă ridici suspiciuni, poți fi dat jos din aeronavă înainte de decolare. Iată la ce sunt atenți însoțitorii de bord și ce greșeală te poate costa zborul.

Pentru cei mai mulți pasageri, întâlnirea cu stewardesele începe cu un simplu „Bun venit la bord”. În realitate, însă, acel salut este doar o parte din misiunea echipajului.

Atenție la acest lucru când te urci în avion

În timp ce îți urează bun venit, însoțitorii de bord îți analizează rapid comportamentul, starea în care te afli și modul în care reacționezi. Totul face parte din procedurile de siguranță care trebuie respectate înainte de fiecare decolare.

„În timpul îmbarcării, echipajul acordă o atenție deosebită comportamentului pasagerilor”, potrivit Asociației Germane a Aviației (BDL).

Avion

Avion. Sursa foto Freepik

Nu este nevoie să creezi un conflict pentru a avea probleme. Dacă personalul observă că ai consumat prea mult alcool, ești sub influența drogurilor sau ai un comportament care poate pune în pericol zborul, poți fi oprit chiar înainte să ajungi pe scaunul tău.

Nici pasagerii care ignoră indicațiile echipajului nu sunt trecuți cu vederea. În astfel de situații, compania aeriană poate refuza îmbarcarea, iar vacanța se poate încheia chiar la poarta de îmbarcare.

Ultimul cuvânt îl are comandantul aeronavei, după consultarea cu personalul de la sol și cu șeful echipajului de cabină.

Mulți aleg să bea câteva pahare înainte de îmbarcare, însă această decizie poate avea consecințe neașteptate. Medicii atrag atenția că alcoolul își face efectul mult mai puternic în timpul zborului, motiv pentru care echipajele sunt extrem de atente la pasagerii care par deja amețiți.

În aceeași situație se pot afla și cei aflați sub influența anumitor medicamente sau droguri, dar și persoanele care prezintă simptome evidente de boală.

Controlul nu se oprește aici

Controlul nu se oprește la comportamentul pasagerilor. Obiectele transportate în bagajul de mână pot atrage, la rândul lor, atenția echipajului. De exemplu, anumite baterii externe foarte puternice sunt considerate un risc și pot crea probleme înainte de decolare.

De aceea, stewardesele rămân în zona ușilor până când toți pasagerii sunt așezați, iar culoarul este complet liber. Abia atunci își încheie verificările și se pregătesc pentru decolare.

Data viitoare când auzi „Bun venit la bord”, să știi că nu este doar o formulă de politețe. În doar câteva secunde, echipajul și-a făcut deja o primă impresie despre tine, iar aceasta poate face diferența dintre un zbor liniștit și o vacanță ratată înainte să înceapă.

VEZI ȘI: Pasagerii recalcitranți ar putea fi interziși pe toate zborurile. Planul radical analizat de autorități

Wizz Air, noi reguli pentru pasageri! Cu câte ore înainte trebuie să fii în aeroport, ca să nu pierzi avionul

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Click.ro
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani