Dincolo de glume, parodii și milioane de vizualizări, Emi de la Noaptea Târziu ascunde o poveste de viață plină de provocări, decizii care i-ar fi putut schimba destinul și momente pe care astăzi le privește cu alți ochi. Artistul vorbește fără perdea despre greșelile începutului de drum, presiunea succesului, relația cu soția sa și omul care a stat în spatele fenomenului Noaptea Târziu. Dezvăluiri sincere, amintiri neașteptate și confesiuni pe care rar le face în public în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
De la parodii care au rupt internetul la viața de familie și certurile pe tema curățeniei. Emi spune mereu lucrurilor pe nume și își asumă orice greșeală. De mai bine de un deceniu face parte din fenomenul Noaptea Târziu, iar de trei ani trăiește și rolul de soț. Deși nu și-a dorit neapărat să devină celebru, artistul a urmat îndemnurile mamei sale, cea care a crezut în talentul lui încă din copilărie.
CANCAN: Ce ți-au spus părinții când ai decis să lași „drumul clasic” și să mergi full pe online și TV? Te-au încurajat sau te-au privit ca pe „ăla nebunul familiei”?
Emi Popescu „Noaptea Târziu”: Părinții mei m-au susținut mereu în orice tâmpenie sau idee aveam. Din partea lor am primit doar mândrie și fericire, nimic altceva. Sunt „nebunul” familiei, pentru că provin dintr-o familie clasică, în care oamenii au făcut școală și au muncit, iar eu am sărit puțin peste norme. La mine în familie nu există critici, se vede doar partea bună. Există felicitări pentru ceva reușit, iar dacă ceva nu a ieșit bine, reacția este: „Lasă, mamă, că se îmbunătățește.”

CANCAN: Când erai mic, îți imaginai că vei ajunge cunoscut sau erai genul de copil liniștit, cu alte planuri?
Emi Popescu „Noaptea Târziu”: A fost visul mamei mele să devin cunoscut. I s-a spus de când eram mic că am talent la cântat. Nu știu cine a mințit-o, dar mă tot ducea pe la emisiuni locale. Eram o mică vedetă locală până pe la 7 ani, aveam emisiuni și eram chemat peste tot. Eu nu mă gândeam la așa ceva, dar cu siguranță mama își dorea. Ca orice părinte, vrei ca fiul tău să fie cântăreț sau actor.
CANCAN: Dacă Emi de azi s-ar întâlni cu Emi din perioada „Sunt un cocalar”, ce i-ar zice și cât de tare l-ar lua la mișto? În Noaptea Târziu, cine e „creierul haosului” și cine e „actorul care strică intenționat dubla”?
Emi Popescu „Noaptea Târziu”: Dacă Emi de acum s-ar întâlni cu Emi din perioada „Sunt un cocalar”, l-ar certa puțin, pentru că eram la început de drum și am făcut multe greșeli, ca oricine. Nu știam ce și cum. Eram proaspăt ieșiți din adolescență, fără experiență, pe un drum nou, pentru că online-ul era un domeniu nou pe atunci. Nu existau manageri de online, nu exista nimic. Am făcut piesele cum am putut atunci. Puteam să luăm și niște decizii care să ne schimbe cariera în bine, dar asta este. Toate se întâmplă cu un scop.
Motorul echipei a fost domnul Cuza. Totul a plecat din caterincile de la karaoke, prin liceu. Luam o piesă și îi schimbam versurile în timp real. Făceam versuri porcoase, lumea se amuza și râdea, iar asta era baza creativă a proiectului. Eu am venit puțin mai târziu, așa că totul a fost după chipul și asemănarea lui Cuza. El a avut succes cu ideile lui.
CANCAN: Care e cel mai fake zâmbet pe care l-ai avut vreodată la filmări, dar trebuia să pari că totul e sub control?
Emi Popescu „Noaptea Târziu”: După concerte se strângeau foarte mulți oameni în spate pentru poze și încercam să facem poze cu toată lumea. Se întâmpla să nu reușim cu toți. După vreo 20 de minute făceam și poze de grup, ca să putem sta până la ultimul om. Îți băgau telefonul în față. Am pățit să fie aruncați copii peste public, peste oameni, și să ni se spună: „Ia-l și fă poză cu el.” S-au întâmplat multe lucruri și, la un moment dat, nu mai aveai chef în mod natural să faci asta încontinuu.
CANCAN: Dacă vă pune cineva să refaceți azi „Sunt un cocalar”, dar în stil 2026, ce ar ieși? Catastrofă sau viral instant?
Emi Popescu „Noaptea Târziu”: Dar ar trebui să facem o parodie după „Sunt un cocalar”. Ar ieși mai bine. Am face-o la fel, dar ar suna mult mai bine.

CANCAN: Ai fost în Asia Express, Power Couple… dar sincer: în ce moment ai zis „ok, aici chiar nu mai am control deloc”?
Emi Popescu „Noaptea Târziu”: Nu prea, pentru că mereu am avut un partener. Una a fost soția mea, iar dincolo era Cuza. Sunt oameni cu caractere proprii. Nu i-aș controla și nici nu aș face asta vreodată. Au fost misiuni care nu țineau de tine și care te panicau, plus presiunea eliminării.
CANCAN: Dacă ai putea să dai cancel unui obicei din viața de influencer/TV, ce ai șterge fără să stai pe gânduri?
Emi Popescu „Noaptea Târziu”: Am fost învățat să stau foarte mult pe telefon și pe laptop. Parcă acum s-ar vrea să nu mai stau atât de mult pe device-uri.
CANCAN: Care e lucrul pe care l-ai învățat despre tine de când ești într-o familie formată „oficial”, nu doar în cuplu? Cine face regulile acasă: Emi, soția sau se negociază tot ca într-un mini-consiliu de redacție?
Emi Popescu „Noaptea Târziu”: Actul nu schimbă cu nimic relația. Am învățat că mereu femeia are dreptate. Sunt niște lucruri de bază pe care nu le știam; doar le auzisem. Nu le înțelegeam, dar acum le înțeleg. Mereu ea are dreptate, chiar și atunci când îți cere o părere. Ea știe deja care este decizia. La deciziile de conviețuire, mereu luăm hotărârile împreună. Nu avem multe întâmplări amuzante, pentru că Mada, atunci când se supără, se supără serios.

CANCAN: Care e cel mai mic motiv de ceartă amuzantă între voi doi, ceva de genul „nimeni n-ar crede că ne certăm pe asta”?
Emi Popescu „Noaptea Târziu”: Pe tema curățeniei ne certăm des, pentru că eu am fost un puturos. Mama mi-a dat totul la botul calului și sunt mai nepriceput în ale casei. Astea sunt motivele noastre de ceartă: curățenia.
CANCAN: Dacă ai descrie viața ta de acum într-un singur cuvânt, între „carieră, familie și online”, care ar fi acela și de ce?
Emi Popescu „Noaptea Târziu”: Echilibrul. Dacă nu ai echilibru în toate, nu reușești niciodată.