Acasă » Exclusiv » Raluca Drăgoi, răpusă de durere după moartea lui Memis Selciuc. Au cântat împreună chiar în ziua în care muzicianul a murit: „Mi-a spus că se simte rău”

Raluca Drăgoi, răpusă de durere după moartea lui Memis Selciuc. Au cântat împreună chiar în ziua în care muzicianul a murit: „Mi-a spus că se simte rău”

De: Carmen Gone 12/06/2026 | 15:22

Moartea fulgeratoare a lui Memis Selciuc, unul dintre cei mai apreciați saxofoniști din România, a lăsat în urmă multă durere și numeroase întrebări. Artistul, considerat de mulți o legendă a saxofonului turcesc, dar și un apropriat al marilor nume din lumea muzicii de petrecere s-a stins din viață lăsând în urmă o soție și cei 3 copii ai săi, la scurt timp după ce a cântat la o nuntă alături de Raluca Drăgoi. CANCAN.RO are toate informațiile despre ce s-a întâmplat înaintea tragediei, dar și declarații, în exclusivitate de la artista care i-a fost parteneră de scenă mulți ani.

Cei care l-au văzut în ultimele ore spun că nimic nu părea să prevestească tragedia. Acesta s-a stins din viață după ce a suferit un infarct! Printre persoanele care i-au fost alături în ultimele clipe, s-a aflat Raluca Drăgoi, artista cu care Memis Sleciuc a cântat chiar în ultima zi din viața sa. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, aceasta a povestit ce s-a întâmplat la eveniment și care au fost ultimele discuții purtate cu muzicianul.

Raluca Drăgoi face mărturisi despre starea de sănătate a lui Memis Selciuc

Raluca Drăgoi: „Ne-a spus că îi este rău”

CANCAN.RO: Am înțeles că ultima cântare a avut-o cu tine fix înainte de tragedie.

Raluca Drăgoi: Da, așa este. Ideea este că nu am simțit nimic neobișnuit. Doar că ne-a spus că îi este rău și noi toți, inclusiv trupa, am crezut că este de la căldură. Erau temperaturi foarte ridicate. Ieri am cântat la un eveniment și nu ne-am dat seamă că se simte atât de rău.

CANCAN.RO: El prezenta simptome înainte?

Raluca Drăgoi: Îmi pare rău că nu am știut mai multe detalii, pentru că nu mi-a spus exact ce simptome avea. Doar a spus că se simte rău și noi am crezut că sunt efectele temperaturilor ridicate, de la căldură.

CANCAN.RO: A mai avut probleme de sănătate în trecut?

Raluca Drăgoi: Din câte știu eu, nu. Am copilărit împreună, ca să spun așa. Este un prieten foarte bun de familie și unul dintre cei mai buni prieteni ai tatălui meu. Îl cunosc încă din copilărie, de când eram mică. Nu știu să fi avut probleme de sănătate.

CANCAN.RO: Ce v-a spus mai exact?

Raluca Drăgoi: Mi-a spus doar că se simte rău. Avea un tricou cu mânecă scurtă și un maiou pe dedesubt. Mi l-a arătat și mi-a spus că poartă și maiou ca să nu transpire. Atunci i-am spus că, dacă îi este cald, ar fi mai bine să renunțe la maiou și să rămână doar în tricou. Așa a și făcut.

Raluca Drăgoi, șocată după vestea primită

CANCAN.RO: Ce s-a întâmplat după eveniment?

Raluca Drăgoi: Eu am plecat de la eveniment, iar el a plecat împreună cu fiul lui, cu mașina. La aproximativ o oră distanță am aflat vestea și nu mi-a venit să cred. Am crezut că doar se simte rău și că este la spital. Din păcate, au apărut acele poze virale cu el întins pe jos. Nu știu de unde au apărut acele imagini. Mi se pare foarte urât și rușine celor care le-au publicat. Am văzut că alții au scris că i s-a făcut rău în fața mea si a murit în fața mea…Vreau să precizez că nu este adevărat, totul s-a întâmplat după ce am plecat.

CANCAN.RO: Ai vorbit cu familia lui?

Raluca Drăgoi: Nu am reușit să vorbesc cu familia lui. Îți dai seama că sunt atât de zăpăciți și de supărați, încât nu stau acum să dea explicații.

Raluca Drăgoi: „Am avut privilegiul și ocazia să cânt cu el în ultima zi din viața lui”

Vizibil emoționată, artista a vorbit și despre relația specială pe care a avut-o cu celebrul saxofonist. Cei doi se cunoșteau de foarte mulți ani, iar muzicianul era extrem de apropiat de familia sa.

CANCAN.RO: Ce amintiri frumoase ai cu el?

Memis Selciuc a cântat cu Raluca Drăgoi în ziua în care a murit

Raluca Drăgoi: Foarte multe amintiri. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat ocazia ca ultima lui cântare să fie alături de mine. Sunt mândră, într-un fel, de acest lucru. Dintre toți soliștii din România, eu am avut privilegiul și ocazia să cânt cu el în ultima zi din viața lui.

CANCAN.RO: Cum era el ca partener de scenă?

Raluca Drăgoi: Foarte profesionist din toate punctele de vedere. Unul dintre cei mai mari saxofoniști pe care i-a avut România. Încă îmi este greu să vorbesc despre el la trecut, pentru că în inimile noastre, ale tuturor colegilor, el este încă prezent. Îi cunosc familia, îi cunosc copiii, îi cunosc soția. A fost unul dintre cei mai buni prieteni ai tatălui meu. Am fost la el acasă, i-am cunoscut copiii încă de când s-au născut. Dumnezeu să-l odihnească și să dea putere familiei sale.

Ultimele cuvinte ale lui Memis Selciuc

CANCAN.RO: Dacă ai putea să-i mai spui ceva o ultimă dată, ce i-ai spune?

Raluca Drăgoi: Întrebarea asta mă emoționează foarte tare. Eu i-am spus atunci, în timpul cântării, să stea jos. Dar el, fiind un profesionist și un muzician în adevăratul sens al cuvântului, a refuzat să se așeze și a spus: „Nu, vreau să-mi termin programul și după aceea plec.” Probabil că acum i-aș spune să se oprească. Dar nu a vrut. Era foarte iubit, iar oamenii își doreau să îl asculte. Mi-a spus că se simte rău. I-am spus să stea jos, iar el mi-a răspuns: „Lasă că termin programul cu tine.” Înainte de mine cântase cu un alt coleg. Și acel coleg i-a spus: „Gata, acum că am terminat programul, poți să pleci acasă dacă nu te simți bine.” Dar el a răspuns: „Nu, mai stau să cânt cu fata mea, cu Raluca, și după aceea plec.” Noi nu ne revenim. Este o situație foarte grea. M-am culcat cu gândul la el și m-am trezit cu gândul la el. Nu ne așteptam la o moarte atât de subită.

Raluca: „Profesionalismul lui l-a doborât.”

CANCAN.RO: Crezi că pierderea lui transmite și un semnal de alarmă privind ritmul de viață al artiștilor?

Raluca Drăgoi: 100%. Este una dintre cauze. Munca foarte multă, stresul, nopțile pierdute. Cine spune că meseria noastră este una ușoară se înșală. Este frumoasă, dar nu este ușoară. Eu mai am aproximativ șase-șapte săptămâni până nasc și am stat ieri în soare, la fel ca el și ca ceilalți colegi, însărcinată în șapte luni și jumătate, într-o căldură de aproximativ 30 de grade. Nu este ușor. Unii sunt mai rezistenți, alții nu. În cazul lui a fost probabil și acumularea oboselii de-a lungul anilor. Profesionalismul lui, într-un fel, l-a doborât. A vrut să ducă până la capăt programul și să termine cântarea.

VEZI ȘI: Fratele de suflet al lui Florin Salam și al lui Adi Minune a murit în mașină! Ce s-a întâmplat în ultimele clipe din viața muzicianului

CITEȘTE ȘI: Tensiuni în lumea muzicală după decesul lui Memis Selciuc. Ce a declanșat conflictul

Recomandarea video