Cum definește matematicianul Daniel Onofrei iubirea. 1+1 este egal cu 2 sau cu 1?

Profesorul doctor în matematică aplicată Daniel Onofrei este invitatul în cea mai nouă ediție a podcastului Altceva cu Adrian Artene/ sursă foto: captură video

Sâmbătă, 13 iunie, a avut loc premiera celei mai noi ediții a podcastului „Altceva cu Adrian Artene”. La granița dintre știința exactă și spiritualitate, profesorul doctor în matematică aplicată Daniel Onofrei, un român cu o carieră impresionantă de peste două decenii în învățământul universitar american, demonstrează cum iubirea poate fi calculată – episodul poate fi urmărit AICI.

Profesorul Daniel Onofrei este invitatul special în cea mai nouă ediție a podcastului Altceva cu Adrian Artene. În cadrul unui dialog captivant, reputatul matematician susține că arta de a iubi necesită flexibilitate din partea ambilor parteneri, răbdare și renunțarea la orgoliu, pentru a nu risca anularea celor doi parteneri.

Matematicianul Daniel Onofrei defiește iubirea

Dacă în matematică 1 + 1 = 2, în ecuația iubirii, calculul devine o capcană dacă partenerii nu înțeleg sacrificiul reciproc. Cu ajutorul științei exacte, profesorul matematician Daniel Onofrei oferă o perspectivă diferită a definiției celui mai profund și complex sentiment.

Cu o viziune unică asupra modului în care doi parteneri interacționează și se transformă într-un cuplu, expertul susține că iubirea se definește printr-un proces continuu de adaptare și aliniere la celălalt. Cu alte cuvinte, pentru ca doi oameni să formeze o relație armonioasă și echilibrată, ambii parteneri trebuie să fie suficient de înțelepți să lase de la ei – atunci când este cazul – aliniere care trebuie să se întâmple pe rând. Astăzi cedez eu și te sprijin pe mine, mâine cedez eu și mă sprijini pe mine.

„În iubire trebuie să te oprești din tumult, că te privești și să-ți găsești instrumentele care să te ajute să ai răbdare suficientă pentru a-l lăsa pe celălalt să ți se descopere, cu bune și cu rele. Iar asta este lecție pe care o învățăm continuu în viață. Nu cred că știm vreodată a iubi.

Noi suntem tentați să traducem iubirea prin 1 +1 = 2. Putem să ne gândim la una dintre întrebările filozofice ale lui Constantin Noica. Spunea că 1 + 1 fac întradevăr 2, dar el își punea această întrebare pe care eu am extrapolat-o, dacă 1 + 1 fac 2, întrebarea este: care din cei 1 acceptă să se adauge celuilalt pentru a face să se simtă un doi.

Asta este o întrebare de viață. Câtă flexibilitate avem să ne adunăm pentru a-l face să se simtă doi sau poate iubirea înseamnă că lucrurile trebuie să se întâmple reciproc, poate și celălalt trebuie să adauge. Mai este o altfel de relaționare. Când cei doi unu se adaugă și se obține zero. În matematică se numește inelul resturilor împărțirilor la doi. Este foarte interesant. Când totul se împarte la doi, 1 + 1 dau zero, se anulează reciproc.

Asta e a mea, asta e a ta, duce la o anulare reciprocă. Cheia este să acceptăm pe rând să ne aliniem celuilalt pentru a-l face să se simtă cât doi. Este greu. Pentru că mereu dorim să simțit energia lui doi”, a spus profesorul Daniel Onofrei.

Matematica din spatele divinității. Daniel Onofrei, reputat profesor universitar în SUA, vorbește la ”Altceva” despre limbajul în care a fost scris Universul

Ce este dincolo de bariera dintre viață și moarte? Explicațiile lui Daniel Onofrei la Altceva cu Adrian Artene

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Click.ro
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Ștefan Popescu, analiză de weekend: Ucraina construiește Arcul Carpatic. Un răspuns la incertitudinile legate de aderarea europeană şi euroatlantică
Gandul.ro
Ștefan Popescu, analiză de weekend: Ucraina construiește Arcul Carpatic. Un răspuns la incertitudinile legate de aderarea europeană şi euroatlantică
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli