Andra Gogan, vrăjită total de actorul român care cucerește Hollywood-ul: „M-am dus în fața lui Sebastian Stan ca să mă vadă”

Andra Gogan este actriță, producător, cântăreață, influencer și, mai nou, a debutat și ca model. Tânăra pare neobosită și, dacă mai pui că se împarte între două continente, am putea spune clar că vedeta are o disciplină a muncii de invidiat. Venită pentru mai puțin de două zile în țară, Andra a fost prezentă la un eveniment unde și-a făcut debutul ca model. A defilat pe podium, a fost imaginea de pe coperta unei reviste și a atras toate privirile într-o ținută a unui designer român. Dar asta nu este cea mai spectaculoasă experiență a sa. Spunem asta pentru că recent, actrița a împărțit covorul roșu de la Cannes cu Sebastian Stan și Cristian Mungiu. În interviul exclusiv CANCAN.RO, Andra Gogan ne-a vorbit despre toate acestea experiențe, dar și despre emoțiile trăite alături de cei doi titani ai cinematografiei. 

Între evenimente, concerte și defilări pe podium, Andra Gogan își face mereu timp pentru a sta de vorbă cu noi. Surprinsă în cadrul unui eveniment unde a fost vedeta principală, Andra a povestit despre cea mai recentă perioadă din viața ei, despre viitoarele proiecte, dar și despre întâlnirea cu Sebastian Stan și Cristian Mungiu de pe covorul roșu de la Cannes, întâlnire pe care o consideră revelatoare.

Andra Gogan, despre experiența de pe covorul roșu de la Cannes: „Eu și Răzvan am fost inspirați”

CANCAN.RO: Andra, țin să te felicit pentru că ai apărut pe coperta unei reviste de modă și ai defilat pe podium. Putem spune că ai debutat ca model din toate punctele de vedere, nu-i așa?

Andra Gogan: Așa este, a fost foarte emoționant. Sunt fericită și onorată să fiu aici înconjurată de profesioniști în ale modei. Mereu am iubit să mă îmbrac cu haine de la creatori minunați, iar astăzi am avut ocazia să mă îmbrac de la un creator de modă român, Robert Droca, rochia pare făcută pe mărimea mea.

CANCAN.RO: E o rochie frumoasă și îndrăzneață.

Amdra Gogan: Sunt fericită să fiu aici, îi mulțumesc Cristinei că a avut încredere în mine să pună pe coperta revistei. A fost foarte greu să alegem din cele două coperte, așa că revista o să aibă două coperte.

Andra Gogan, interviu despre experiența de pe covorul roșu de la Cannes

Andra Gogan, interviu despre experiența de pe covorul roșu de la Cannes

CANCAN.RO: Spune-mi ce ai făcut în ultima perioadă, te împarți între America și România. Mai poți cu drumurile astea?

Andra Gogan: Cum să nu, să știi că drumurile au devenit o normalitate pentru mine, m-am obișnuit, nu mă mai uit nici la filme pe avion, deci cumva sunt mai ușoare drumurile. Iubesc să mă uit la filme, dar îmi place să mă uit cu cineva drag. E interesant, acum o zi am venit din America și am aterizat la 19.00 și plec mâine la 6.00.

CANCAN.RO: Nu mai stai și tu pe meleagurile noastre mai mult?

Andra Gogan: Am venit recent, am stat 10 zile, de fiecare dată mă bucur să fiu alături de copii, de adolescenți. Sunt aici aproape în fiecare lună, am evenimente și acolo, și aici. E important să fii peste tot.

CANCAN.RO: Ești una dintre cele mai iubite și apreciate artiste, în special de copii. Te-ai gândit prin această defilare să faci trecerea și către oameni maturi?

Andra Gogan:  Să știi că acesta este un prim pas, iubesc fashionul, dar și filmele, putem să creăm și pentru mai multe categorii. Există tot felul de direcții, poți crea și pentru generația mică, și pentru generația mare. Spre exemplu, filmul „Sirenele” de anul trecut, care era pentru ambele categorii. Avem în plan să facem și un film artistic, mai ales că am fost inspirați de cei care au creat filmul Fjord.

CANCAN.RO: Ați fost la Cannes anul acesta.

Andra Gogan:  Am avut ocazia să stăm alături de ei la Cannes. Eu și Răzvan am fost inspirați și vrem să creăm mai multe filme. Cristian Mungiu este un exemplu și îmi place foarte mult zona filmului românesc.

Ce spune acrița despre întâlnirea cu Sebastian Stan: „M-am așezat în fața lui, a fost wow!”

CANCAN.RO: Ce ai transpune tu în filmele tale din ceea ce ai văzut în filmele lui Cristian Mungiu?

Andra Gogan: Îmi place cât de mult accent se pune pe anumite lucruri, îmi place mesajul pe care îl transmite, un mesaj puternic și real. Am trăit toate emoțiile când am văzut filmul, m-am bucurat să fiu acolo alături de ei, de actorul Sebastian Stan și de ceilalți actori care fac parte din distribuție. Am trăit niște emoții foarte frumoase și sper să creez și eu filme care să trezească aceleași emoții.

CANCAN.RO: Ia zi-mi cum este Sebastian Stan? 

Andra Gogan: Wow! Vreau să îți spun că mi s-a dus bateria de la telefon la finalul filmului. Puteam să fac o poză cu el. Stăteam în primul rând lângă orchestră, am câștigat biletul respectiv, am avut noroc. Eram la câteva rânduri de Sebastian Stan. La finalul filmului, când toată lumea aplauda, m-am dus hop-hop, mititică așa și m-am așezat în fața lui încât să mă vadă. Am mers fără telefon, am vrut doar să am această experiență.

Vedeta s-a întâlnit cu Sebastian Stan și Cristian Mungiu

Vedeta s-a întâlnit cu Sebastian Stan și Cristian Mungiu

CANCAN.RO: V-ați privit ochi în ochi și l-ai felicitat? 

Andra Gogan: Da, era chiar în fața mea, mă vedea și el. La fel și Cristian Mungiu, era tot în fața mea, și cumva m-am bucurat foarte tare să fiu acolo ca româncă, alături de un film românesc care a reprezentat așa de mult.

CANCAN.RO: Zi-mi ce urmează în cariera ta și în viața personală în perioada următoare? 

Andra Gogan: Sunt fericită, înconjurată de oameni frumoși. Vreau să fac mai multă muzică pentru că a început cariera mea muzicală la 3 ani. Muzica mă pasionează cel mai mult, dar nu pot să nu fac și film. E foarte greu, sunt mulți bani de investit, investești de multe ori bani pe care nu-i ai și nu-i primești înapoi, dar e o lume frumoasă în care vreau să investesc bani și energie pentru că mă pasionează. Până la urmă viața este despre a face lucruri care te pasionează, dacă rămâi fără bani aia e. Ideal e să faci ce-ți place și, eventual, să găsești un job care îți poate susține aceste pasiuni.

CITEȘTE ȘI: Andra Gogan vorbește despre experiența uimitoare pe care a trăit-o în Los Angeles cu Adam Sandler și Shakira: „Sper că mi-a reținut fața, o să ne mai întâlnim”

ACCESEAZĂ ȘI: Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant: „Am lăsat totul în spate”. Reacții în lanț după ce Cristian Mungiu a câștigat Palme d’Or la Cannes pentru „Fjord”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Click.ro
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Black Friday la Auchan.ro: espressor automat Philips redus cu 44%
go4it.ro
Black Friday la Auchan.ro: espressor automat Philips redus cu 44%
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Ioana Ene Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, s-a angajat la PNL: „Nu sunt membru de partid, sunt angajat al PNL cu contract de muncă”, a declarat pentru Gândul. Când a început colaborarea cu liberalii și ce responsabilități va avea fosta jurnalistă
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă