Un turist aflat în Mamaia a stârnit un val de reacții după ce a publicat pe internet bonul fiscal primit pe plajă, susținând că a plătit sume uriașe pentru servicii obișnuite.
Postarea lui a devenit rapid virală, mulți internauți comentând că tarifele de pe litoral au crescut considerabil odată cu debutul sezonului estival. Potrivit imaginii publicate de bărbat, un șezlong ar fi costat 400 de lei, o cafea 25 de lei, un burger 100 de lei, iar o sticlă de suc 50 de lei.

Mulți au ironizat situația, spunând că la asemenea prețuri ar fi mai rentabil să îți cumperi propriul șezlong decât să îl închiriezi. Alții au comparat suma cu o factură lunară la utilități, considerând că tarifele au devenit exagerate.
„Am ajuns la mare și am cerut nota… Sincer, am crezut că este pentru tot restaurantul, nu pentru mine. Pe bon apar: șezlong – 400 lei, suc – 50 lei, cafea – 25 lei, mâncare – 100 lei un burger… În ritmul ăsta, la anul vin cu prosopul de acasă și stau pe bordură. Sunt eu zgârcit sau chiar au explodat prețurile pe litoral?”, a scris românul pe TikTok.
În comentarii, un alt turist a contrazis însă informațiile, afirmând că a fost în Mamaia în aceeași perioadă și că tarifele reale ar fi mult mai mici. Acesta susține că a plătit 50 de lei pentru un șezlong, 15 lei pentru un suc de 0,33 l și 70 de lei pentru un burger.
„Am venit din Mamaia acum 2 zile și nu există așa ceva. 50 de lei șezlongul, burger 70 de lei maxim, suc 0,33 l 15 lei”, a scris acesta.