Prima reacție a Poliției, după ce Toto Dumitrescu a fost internat la Obregia. Cum l-au găsit polițiștii

Prima reacție a Poliției, după ce Toto Dumitrescu a fost internat la Obregia. Cum l-au găsit polițiștii
Informații noi ies la iveală din scandalul în care este implicat Toto Dumitrescu

Autoritățile au transmis în seara de 23 iunie primele clarificări oficiale privind situația în care a fost implicat Toto Dumitrescu, după incidentul care a dus la internarea lui la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia”.

Informațiile vin la scurt timp după ce fiul lui Ilie Dumitrescu a fost din nou în centrul atenției, în urma unui conflict care a necesitat intervenția poliției.

Prima reacție a Poliției, după ce Toto Dumitrescu a fost internat la Obregia

Potrivit relatărilor martorilor, scandalul ar fi degenerat într-un magazin din Sectorul 4, unde un bărbat ar fi distrus mai multe produse. Ulterior, acesta ar fi avut o altercație și cu o femeie aflată pe stradă. În urma apelului la 112, polițiștii au ajuns rapid la fața locului și au identificat persoana indicată.

„La data de 21 iunie 2026, în jurul orei 18:00, o femeie a sesizat, prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, faptul că într-un magazin situat în Sectorul 4 al municipiului București a intrat un bărbat care, prin acte de violență, a distrus și a răsturnat mai multe produse expuse spre vânzare. Totodată, apelanta a relatat că, după ce a părăsit magazinul, bărbatul ar fi avut o altercație cu o femeie aflată pe stradă.”, transmit autorităţile.

Polițiștii au constatat că bărbatul avea un comportament agitat și nu coopera cu oamenii legii.

„În urma sesizării, polițiști din cadrul Secției 16 Poliție s-au deplasat cu operativitate la fața locului, unde au identificat și depistat persoana indicată. Bărbatul manifesta un comportament agitat și necooperant, refuzând să colaboreze cu polițiștii pentru clarificarea situației de fapt.”

În aceste condiții, s-a decis imobilizarea lui și transportarea la unitatea medicală de specialitate.

„În aceste condiții, pentru prevenirea producerii unor noi incidente și pentru siguranța persoanelor din jur, acesta a fost imobilizat și transportat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, unde medicul de gardă a dispus internarea sa.”

Cum l-au găsit polițiștii

Autoritățile au identificat și femeia cu care bărbatul avusese conflictul pe stradă, stabilind că este partenera lui.

„De asemenea, polițiștii au identificat femeia cu care acesta ar fi avut altercația, stabilind că este concubina bărbatului. Aceasta nu a dorit formularea unei plângeri prealabile, nu a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, a refuzat completarea formularului de evaluare a riscului și nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale. Prin comportamentul său, bărbatul a tulburat ordinea și liniștea publică, generând o stare de neliniște în rândul persoanelor aflate în zonă.”

În urma incidentului, polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările.

„În cauză a fost întocmit dosar penal din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și violență în familie, cercetările fiind continuate de către polițiști, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și dispunerii măsurilor legale care se impun.”

CITEŞTE ŞI: Sermin Pian, arestat în direct! Poliția l-a ridicat chiar în timpul live-ului de pe TikTok

Scene tensionate în București. Un bărbat ar fi atacat angajații unui fast food pentru că i-a venit comanda prea târziu

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Prosport.ro
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Click.ro
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Drone România-Ucraina: condiția pusă de Radu Miruță pentru proiect
go4it.ro
Drone România-Ucraina: condiția pusă de Radu Miruță pentru proiect
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Avertismentul lansat de șeful NATO. Ce se va întâmpla cu Europa în cazul unui conflict
Gandul.ro
Avertismentul lansat de șeful NATO. Ce se va întâmpla cu Europa în cazul unui conflict
A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
Mediafax Italia
A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!