Cristi, fostul concurent în sezonul 10 al emisiunii „Mireasa”, traversează una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa. După divorțul de Daiana, cu care s-a căsătorit în cadrul emisiunii, acesta și-a refăcut viața sentimentală și se pregătește acum pentru un nou capitol. Va deveni tată pentru prima dată, iar vestea a fost făcută publică de mama sa, care nu și-a ascuns emoțiile și bucuria.
După despărțirea de Daiana, cei doi și-au continuat separat drumul. Fosta lui soție are la rândul ei o nouă relație, iar Cristi și-a găsit fericirea alături de actuala parteneră, cu care formează un cuplu de câteva luni.

Cei doi au anunțat că familia lor se va mări în cadrul petrecerii organizate cu ocazia zilei de naștere a lui Cristi. Evenimentul a inclus și un moment de tip gender reveal, în care viitorii părinți au aflat sexul bebelușului.
Surpriza a fost una pe placul întregii familii, mai ales că viitorii părinți vor avea o fetiță. Emoționat, Cristi și-a îmbrățișat partenera imediat după aflarea veștii, iar mama lui a dezvăluit că acesta își dorea foarte mult să devină tatăl unei fete.
Doamna Cristina a mărturisit că trăiește cu mare entuziasm vestea că va deveni bunică și a povestit că nici Cristi, nici iubita lui nu au bănuit până în ultimul moment dacă vor avea băiat sau fată. Ea pregătise chiar și un mesaj special pentru fiul său, pe care i l-a transmis cu ocazia aniversării.
„I-am scris > (…) Nu a avut nicio bănuială, nici el, nici ea (n.r. dacă vor avea fetiță sau băiat)”, a spus doamna Cristina pe TikTok.
Anunțul a fost primit cu numeroase felicitări din partea urmăritorilor de pe rețelele de socializare. Printre cei care le-au transmis gânduri bune s-a numărat și Robert, fost concurent în același sezon al emisiunii „Mireasa”, care este deja tată și s-a bucurat să afle vestea despre viitorul copil al lui Cristi.
CITEȘTE ȘI: Cum a fost cerută Paula Chirilă în căsătorie. Iubitul tinerel a plănuit totul până la cel mai mic detaliu
Cum a arătat ziua de naștere a soțului Simonei Gherghe. Imagini emoționante cu cei doi