Acasă » Știri » Un influencer celebru a murit după ce s-a înecat într-un lac din Thailanda. Și-a găsit sfârșitul în timp ce fugea de polițiști

Un influencer celebru a murit după ce s-a înecat într-un lac din Thailanda. Și-a găsit sfârșitul în timp ce fugea de polițiști

De: David Ioan 08/07/2026 | 20:10
Un influencer celebru a murit după ce s-a înecat într-un lac din Thailanda. Și-a găsit sfârșitul în timp ce fugea de polițiști
Foto: Instagram

Celebrul creator de conținut american Connor Murphy, în vârstă de 32 de ani, a murit prin înec pe 7 iulie 2026, într-un lac din Thailanda, după ce fusese observat având un comportament neobișnuit în public.

Incidentul a avut loc în apropierea unei zone rezidențiale exclusiviste, unde martorii au alertat serviciile de urgență în jurul orei locale 15:00, semnalând prezența unui bărbat străin în apă. Scafandrii au recuperat trupul la aproximativ 20 de metri de mal, fără urme vizibile de agresiune, iar autoritățile au anunțat că urmează să efectueze autopsia și analizele necesare.

Moarte șocantă în Thailanda

Înainte de tragedie, un muncitor l-a surprins pe Murphy într-o serie de gesturi bizare, de la încercarea de a oferi bani unui șofer, până la strigăte, rostogoliri pe asfalt și momente de rugăciune.

Când polițiștii au ajuns la fața locului, acesta a fugit și s-a aruncat în lac, unde a înotat până la epuizare, pierzându-și viața la o adâncime de peste 10 metri. Echipele de intervenție l-au găsit după aproximativ o jumătate de oră de căutări.

Connor Murphy s-a înecat încercând să scape de poliție

Partenera lui, o tânără de 22 de ani cu care avea o relație de aproape trei ani și pe care o vizitase recent după o perioadă mai lungă de absență, a declarat că nu l-a văzut niciodată consumând droguri și nu a putut explica comportamentul său neobișnuit. Aceasta a precizat că nu existau semne anterioare care să indice o astfel de stare.

În timpul verificărilor, anchetatorii au descoperit că în locuința închiriată de Murphy, evaluată la aproximativ 600.000 de dolari, mobilierul și electrocasnicele erau acoperite cu vopsea. În mașina acestuia au fost găsite două seringi nefolosite, iar în borseta personală au fost identificate pastile a căror natură nu a fost încă stabilită. Autoritățile continuă investigațiile pentru a clarifica circumstanțele exacte ale morții.

CITEŞTE ŞI: Ultimul mesaj al pilotului care s-a aruncat din avion. Detalii tulburătoare din anchetă

Văduva lui Charlie Kirk trece printr-un moment cumplit. Va sta față în față cu presupusul ucigaș

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video