Dosarul copilului de 3 ani din Tulcea ajunge în instanță. Mama și concubinul, acuzați de omor calificat

Dosarul copilului de 3 ani din Tulcea ajunge în instanță. Mama și concubinul, acuzați de omor calificat

La aproape șase luni de la moartea unui băiețel de numai 3 ani din județul Tulcea, procurorii au finalizat ancheta și au decis, astăzi, trimiterea în judecată a mamei copilului și a iubitului acesteia. Potrivit rechizitoriului, bărbatul l-ar fi torturat în repetate rânduri pe micuț, iar femeia ar fi asistat la scene fără să intervină. Cei doi sunt acuzați de omor calificat prin cruzimi.

Dosarul copilului de 3 ani din Tulcea ajunge în instanță

Potrivit procurorilor, tragedia s-ar fi petrecut în luna februarie 2026, într-o comună din județul Tulcea. Principalul suspect este iubitul mamei copilului, care ar fi recunoscut în timpul anchetei că l-a agresat în repetate rânduri pe băiețel.

Din declarațiile sale reiese că era deranjat de comportamentul copilului și de felul în care acesta se juca. Ca pedeapsă, l-ar fi obligat să stea într-un colț cu mâinile ridicate, după care l-ar fi lovit.

Mama ar fi asistat la toate scenele

Procurorii susțin că agresiunile s-au petrecut chiar sub privirile mamei, care nu ar fi intervenit pentru a-și apăra copilul. În ziua în care băiețelul a rămas inconștient în urma bătăilor, nici femeia și nici concubinul ei nu ar fi apelat serviciul de urgență 112 și nu au solicitat ajutor medical. Mai mult, anchetatorii descriu un moment care i-a șocat.

„De asemenea, și după ce victima a fost adusă în stare de inconştienţă, mama copilului a mers în dormitor împreună cu agresorul”, se arată în rechizitoriu.

Din datele anchetei reiese că băiețelul a fost lăsat să agonizeze în locuință. Abia a doua zi dimineață, bărbatul l-ar fi așezat pe pat, după care ar fi plecat la un magazin din apropiere pentru a cumpăra lumânări. În cele din urmă, echipajele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, copilul fiind declarat decedat.

Trimiși în judecată pentru omor calificat prin cruzimi

După aproape șase luni de cercetări, procurorii Tribunalului Tulcea au finalizat dosarul și au dispus trimiterea în judecată a celor doi.

Bărbatul, acuzat că a comis agresiunile, și mama copilului, acuzată că a asistat fără să intervină și fără să încerce să-și salveze fiul, vor fi judecați pentru omor calificat prin cruzimi.

Potrivit informațiilor din dosar, bărbatul a povestit în detaliu modul în care l-a agresat pe copil, iar declarațiile sale i-au impresionat chiar și pe cei implicați în anchetă. Instanța va decide acum dacă probele strânse de procurori confirmă acuzațiile formulate împotriva celor doi inculpați.

CITEȘTE ȘI: Lift prăbușit în gol de la etajul 5, în Galați. Un muncitor care făcea revizia instalației a murit pe loc

Când și unde va fi înmormântat Gabi Mureșan. Apropiații îi aduc un ultim omagiu celebrului fotbalist

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!