Selly poate fi mândru căci și ediția Beach, Please 2026 a fost un succes! A depășit cu mult statutul unui simplu festival și s-a transformat într-un adevărat fenomen. Și, cum CANCAN.RO a fost nelipsit de la eveniment și v-a prezentat imagini în exclusivitate și interviuri cu artiștii preferați, nu aveam cum să nu luăm pulsul și organizatorului festivalului: Selly, omul care după luni întregi de pregătiri și nopți nedormite a reușit să ridice stacheta și mai sus. Publicul a fost în extaz, iar Selly ne-a mărturisit că a apelat la o nouă strategie pentru a afla părerea lor. El și iubita lui s-au deghizat printre mulțimea de oameni în extaz care părăseau festivalul la orele dimineții. Ce a aflat, dar și ce solicitări ciudate au avut artiștii internaționali, ne-a dezvăluit celebrul antreprenor.
Cea mai recentă perioadă a fost plină de provocări, dar și de satisfacție majoră pentru Selly. A muncit luni întregi neîncetat, a dormit câteva ore pe noapte și a respectat cele mai bizare cerințe ale artiștilor internaționali tocmai pentru a-i avea pe scenă al festivalul Beach, Please! 2026 și a duce entertainemntul la un cu totul alt nivel. Dar acesta este doar începutul, căci imediat după festival va avea loc deschiderea oficială a Nibiru, cea mai nouă stațiune de la mare, o etapă firească în dezvoltarea fenomenului Beach, Please!
CANCAN.RO: Știu și eu niște videouri cu tine de la balcon așa?
Selly: Da, dar o să fac alt dans anul acesta.
CANCAN.RO: E un sentiment frumos să te iubească atâta lume?
Selly: E foarte frumos, e emoționant. De dimneață am plecat la 7.00 din festival, am mers pe jos, printre oameni, cu o șapcă pe cap, cu iubita mea, și ea de altfel deghiztă, și am văzut ce discutau oamenii între ei. Spuneau ce seară frumoasă, ce bine s-au simțit. A spus cineva la un moment dat: Voi ține minte această seară toată viața! E remarcabil și emoționant.

CANCAN.RO: Ce spun cei care ți-au scandat numele adineauri?
Selly: Vor un bilet mai scump, ei au General Acces și vor la Golden Circle. De asta lumea trebuie să își cumpere din timp cât încă e ieftin. De exemplu noi acum la 00.00 îl scumpim. E 150 de euro acum și o să se facă 170 de euro. Ei vor acolo în fața scenei, dai mai mulți bani,dar vii și pleci când vrei și te bucuri de un loc în primul rând la concert.
CANCAN.RO: Cât ai dormit Selly în ultima vreme?
Selly: Puțin, m-am culcat la 8.00 azi de dimineață, e o perioadă în care dormim puțin, dacă prindem 4-5 ore maxim pe noapte, dar ne place să facem asta, nu ne plângem, ne încărcăm cu energie. Am putere de muncă, sunt tânăr, nu mă plâng de treaba asta.
CANCAN.RO: A avut vreun artist internațional vreo cerință specială?
Selly: Ne-au zis să nu parcăm mașinile undeva, să coboare artistul direct. Avem pe cineva la Nibiru care a vrut lenjerie intimă roșie doar, nu știu, așa a cerut omul să-i dăm noi. Iar Nicky Jam a vrut mașină blindată să-i dăm.
CANCAN.RO: Lnjerie intimă roșie? Poate nu voia să fie deochiat?
Selly: Așa m-am gândit și eu, dar nu e nici Revelionul să zici că e cazul.
CANCAN.RO: Ce urmează?
Selly: Urmează să vedeți ce ați văzut și până acum, un eveniment sigur, fără incidente, fără probleme, în care lumea se simte minunat. Închiderea e în forță cu Dr Oliver și Tyla, apoi continuă cu Nibiru. Asta este adevăratul subiect, că din 16 iulie se deschide o nouă stațiune: Nibiru.

CANCAN.RO: Se fac controale, nu se ține cont cine ești. Chiar se fac controale masive?
Selly: Da, așa este, iar treaba asta ne bucură. Am ales zicem noi bine personalul de pază și fac o treabă bună.
CANCAN.RO: Pe cine ai vrea să vezi la un festival Beach, Please dacă ar fi să vii ca și fan?
Selly: Eu pe Eminem. Sunt mai mulți, Drake, The Weeknd, dar primul ar fi Eminem.
CANCAN.RO: Dacă ar fi să faci un feat cu cine l-ai face?
Selly: Cu Inna.
CANCAN.RO: Ai avut un pic emoții, dar uite că a ajuns artistul, am înțeles că a fost o dimineață nebună.
Selly: Da, așa este, le spuneam să nu plece. Eram conștient că o să se stea 4 ore în trafic, unii au plecat, alții au stat, iar petrecerea a continuat pe plajă.
ACCESEAZĂ ȘI: Selly s-a ținut de cuvânt! Cât costă o shaorma în Nibiru, la „Beach, Please!”