Nicolai Tand și-a deschis sufletul în fața lui Denise Rifai. Chef-ul a vorbit cu ochii în lacrimi despre copilărie, familie și viața la țară. Acesta a recunoscut că își stăpânește cu greu dorul de părinți.
Nicolai Tand a fost invitat în cadrul emisiunii „Furnicuțele”, difuzată pe Antena 1. Oamenii îl cunoșteau drept un bărbat plin de energie și mereu cu zâmbetul pe buze. De această dată, Denise Rifai a fost curioasă să afle detalii despre familia în care a crescut, ce a învățat de la membrii ei, dar și despre cel mai greu moment din viața lui. Bucătarul a fost mai sincer ca niciodată și a arătat o latură pe care puțini o știu.
Celebrul chef a povestit despre valorile cu care a crescut. În cadrul dialogului pe care l-a purtat cu Denise Rifai, acesta și-a amintit de faptul că părinții l-au învățat să fie un om bun, dar și că trebuie să primească cu brațele deschise pe oricine îi trece pragul.
Am învățat totul de la ai mei, că la noi cine intră în curte, mama punea de mâncare pe masă. Așa era. La noi în casă se opreau, a declarat Nicolai Tand la „Furnicuțele”.
De asemenea, bărbatul și-a amintit despre un moment care l-a marcat profund. El și-a pierdut mama în urmă cu mai mulți ani, iar acum ceva timp a avut parte de o întâlnire neprevăzută.
La 7 ani după ce nu mai era mama am adus un tovarăș acasă și a venit o femeie în curte și mi-a spus că a văzut poarta deschisă și mi-a spus că trecea pe la mama și că ea îi dădea tot timpul de mâncare și de băut, și pentru acasă mâncare, și acum voia să îmi mulțumească și mie și să îmi spună că ce mamă am avut, a mai spus Nicolai Tand.
Discuția a continuat cu o mărturisire emoționantă. Nicolai Tand a spus că simte un dor puternic față de părinți, dar și că amintirile din copilărie îl mai alină.
Îmi lipsesc foarte mult părinții. Am crescut la țară, unde lucrurile simple ne-au adunat. (…) Aveam ce mânca și eram bucuroși, a adăugat cheful.
Nicolai Tand își caută inspirația în altă bucătărie. Se pregătește o schimbare?