Acasă » Știri » Cabral recunoaște suferința prin care trece după divorț: ”M-a afectat”

Cabral recunoaște suferința prin care trece după divorț: ”M-a afectat”

De: Emanuela Cristescu 16/07/2026 | 15:15
Cabral recunoaște suferința prin care trece după divorț: ”M-a afectat”

Cabral a făcut cea mai sinceră confesiune de până acum! Prezentatorul TV, surprins recent în compania mai multor domnișoare, a recunoscut că despărțirea l-a zguduit mai mult decât a lăsat să se vadă și că nu mai vrea să joace rolul omului care este mereu bine.

Departe de imaginea bărbatului puternic și mereu cu zâmbetul pe buze, Cabral a povestit despre lupta pe care a dus-o cu el însuși după separarea de femeia alături de care și-a petrecut aproape două decenii din viață.

Cabral recunoaște suferința prin care trece după divorț

Prezentatorul a mărturisit că s-a săturat să fugă de realitate și de suferință și că a venit momentul să recunoască absolut tot. El a spus că l-a afectat tot ce s-a întâmplat în viața lui în ultima vreme, dar că încearcă să se concentreze pe cel mai important rol din viața lui, cel de tată.

„Cumva, a trebuit să recunosc că vâltoarea în care s-a transformat viața mea m-a atins mai tare decât mi-ar fi plăcut să cred.
Nu mi-a convenit să spun asta cu voce tare. Dar, în ultimii ani, am învățat că singurul om pe care n-are rost să-l minți e cel din oglindă.

Da. M-a afectat. Și am înțeles destul de repede că nu mă pot reașeza alergând mai tare, muncind mai mult sau prefăcându-mă că sunt bine. Singura cale era să mă întorc la omul despre care știam sigur că există încă în mine.

Cabral recunoaște suferința prin care trece după divorț: ”M-a afectat”
Cabral recunoaște suferința prin care trece după divorț: ”M-a afectat”

Iar dacă mă întrebi cine sunt astăzi… răspunsul vine fără să mă mai gândesc. Sunt, înainte de toate, tată. Da, sunt și prieten. Și fiu. Și frate. Și omul care își iubește meseria. Sunt și băiatul din cartier care încă încearcă să se bucure de viață, pentru că știe că alta nu primește. Dar toate astea vin după. Înainte de orice, sunt tată”, a scris Cabral pe Instagram.

Au divorțat după aproape 20 de ani

Anunțul divorțului a venit ca un șoc pentru lumea mondenă. Cabral și Andreea Ibacka au decis să pună punct relației după mai bine de 18 ani petrecuți împreună și cu doar câteva săptămâni înainte de aniversarea a 15 ani de căsnicie. Cei doi au transmis un mesaj comun în care au explicat că despărțirea nu a fost provocată de scandaluri sau infidelități, ci de faptul că, în timp, au ajuns să se îndepărteze unul de celălalt.

„După peste 18 ani de viață împreună, cu recunoștință pentru tot ce am construit împreună, dar și cu tristețe, am decis să mergem pe drumuri separate. Nu există un scandal ascuns. Nu există trădări spectaculoase, violență, vinovați sau povești murdare, așa cum a vehiculat presa de scandal în ultimele zile.

Există doar doi oameni care, după aproape două decenii împreună, au ajuns să se piardă unul de celălalt. Și poate că asta e partea cea mai tristă”, au spus cei doi.

VEZI ȘI: Cum a fost surprinsă Andreea Ibacka după divorț pe plajă în Mamaia. În timp ce Cabral își trăiește viața de burlac, fosta soție are alte priorități

Cabral a dat uitării escapada de pe litoral. Pe cine aștepta EX-ul Andreei Ibacka nerăbdător la intrarea în Herăstrău

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video