Astăzi, 23 iulie, s-au împlinit nouă ani de la moartea Denisei Răducu, una dintre cele mai iubite artiste de muzică de petrecere din România. Deși au trecut aproape zece ani de la dispariția ei, amintirea cântăreței este la fel de vie în inimile celor care i-au ascultat melodiile și i-au urmărit parcursul.
Denisa Răducu s-a stins din viață la doar 27 de ani, după o luptă grea cu o boală nemiloasă. Vestea morții sale a șocat întreaga țară la acea vreme, iar colegii de breaslă, apropiații și miile de admiratori au sperat până în ultima clipă că artista va reuși să învingă suferința.
Din păcate, destinul a avut un alt plan, iar plecarea ei a lăsat un gol uriaș atât în familia îndurerată, cât și în lumea muzicii.
La 9 ani de la pierderea tragică, un mesaj sfâșietor a apărut pe pagina artistei, lăsând o comunitate întreagă în lacrimi. Cei care administrează profilul de Facebook al regretatei vedete au transmis rânduri pline de dor, dar și de mulțumire pentru toți cei care îi ascultă piesele în continuare.
„Astăzi se împlinesc 9 ani fără Denisa…23 iulie 2017 a rămas o zi care a schimbat pentru totdeauna inimile tuturor celor care au iubit-o. Au trecut 9 ani de când vocea Denisei s-a stins, dar ecoul ei continuă să răsune prin fiecare melodie, prin fiecare amintire și prin fiecare suflet care nu a încetat niciodată să o iubească. Timpul a trecut, însă dorul a rămas la fel de puternic. Sunt nouă ani în care muzica ei a continuat să aducă alinare, să trezească emoții și să unească oameni din toate colțurile țării.

Denisa nu a fost doar o artistă extraordinară, ci un om cu un suflet rar, care a dăruit iubire, modestie și lumină oriunde a mers. Astăzi, aprindem o lumânare, rostim o rugăciune și ne amintim cu recunoștință de tot ceea ce ne-a lăsat. Vă mulțumim tuturor că, după atâția ani, îi ascultați melodiile, îi păstrați vie amintirea și demonstrați, zi de zi, că dragostea pentru Denisa nu s-a stins. Dumnezeu să te odihnească în pace, Denisa! Nu te vom uita niciodată. Vei rămâne pentru totdeauna în inimile noastre”, este mesajul scris pe pagina de Facebook a artistei.
Pe lângă durerea provocată de dispariția ei, numele Denisei a fost menționat recent și de Florin Pește, bărbatul care i-a pus bazele carierei. Acesta a povestit despre momentul în care artista a decis să plece din echipa lui, episod care l-a adus într-un colaps financiar și psihic uriaș.
Producătorul susține că ruptura l-a dărâmat definitiv și i-a adus datorii uriașe, însă este convins că nu artista a fost vinovată pentru această decizie, ci mama acesteia.
„Ea a luat decizia să plece cu Liviu la București. Eu am fost… îți dai seama, cum să faci contract cu un om care e la tine în casă? (…) Am fost foarte dezamăgit. Atunci eu am intrat în niște datorii fantastice (…) Aveam 12.000 de euro dobânzi pe lună, pentru că am căzut psihic, nu am mai lucrat.
Eu aveam o grămadă de chestii pe care trebuia să le duc (…) Nu mi-a venit să cred așa ceva, adică să iei un copil de la tine din casă, să-l lansezi, după care să-și ia… Dar nu e ea acolo, nu a fost ea de vină (n.r. Denisa Răducu), ci maică-sa”, a spus el.
VEZI ȘI: Tatăl Denisei Manelista tună și fulgeră, la opt ani de la moartea artistei: ”I-am dat 4.000 €, dar nu a făcut nimic!”
Legătura neștiută dintre Doru de la Constanța și Denisa Răducu. Regretații cântăreți au fost prieteni