România investește sume uriașe pentru a intercepta dronele care ajung în spațiul său aerian, iar fiecare astfel de intervenție poate costa chiar și aproape un milion de dolari. Ministrul interimar al Apărării a explicat că actualele metode de apărare sunt costisitoare și a anunțat că primele sisteme moderne antidronă, special concepute pentru astfel de amenințări, vor intra în dotarea Armatei în aproximativ 11 luni.
În cazul dronei interceptate în județul Buzău, avioanele F-16 ale Forțelor Aeriene Române au lansat o rachetă AIM-9X Sidewinder, al cărei preț este estimat între 400.000 și 900.000 de dolari. Pentru cea de-a doua dronă, doborâtă în apropiere de Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, autoritățile nu au precizat ce tip de armament a fost utilizat.
Potrivit ministrului, avioanele F-16 nu au fost concepute pentru a combate drone, iar cea mai potrivită soluție este reprezentată de sistemele antiaeriene dedicate, amplasate la sol. Acestea sunt mai eficiente și implică costuri mult mai mici, însă raza lor de acțiune este limitată. Din acest motiv, aeronavele de luptă sunt folosite doar în zonele unde nu există acoperire suficientă din partea acestor sisteme.
„Cu siguranţă că nu pentru toate dronele care intră în spaţiul aerian românesc ridicăm avioane de vânătoare. Există un mix de soluţii care au fost implementate în zona respectivă. Există apărare antiaeriană şi la sol. Însă raza de acţiune a echipamentelor de apărare antiaeriană de la sol este una limitată. Folosim avioanele de vânătoare pentru zonele în care nu este acoperire din partea sistemelor de la sol. În acelaşi timp am cerut şi sprijin NATO şi am comandat tot ceea ce este nevoie pentru a ajunge la un grad de siguranţă aproape absolut”, a spus ministrul Apărării pentru Cotidianul.

Radu Miruță a precizat că România a solicitat și sprijinul NATO și continuă procesul de întărire a apărării aeriene. Contractele pentru noile echipamente antidronă au fost semnate la sfârșitul lunii mai prin instrumentul financiar SAFE, iar primele livrări sunt programate peste 11 luni. Restul sistemelor vor ajunge treptat în următorii doi până la doi ani și jumătate.
„Am semnat contractele la finalul lunii mai prin acel instrument financiar SAFE şi termenul de livrare pentru primul echipament este 11 luni. Pentru celelalte, până la 2 ani, 2 ani şi jumătate”, a precizat ministrul interimar al Apărării.În ceea ce priveşte drona doborâtă sâmbătă dimineaţă la aproape 10 km de Sfântu Gheorghe, în Deltă, Miruţă a relatat că radarele au detectat un roi de drone în partea ucraineană, dar că nu se ştie dacă drona ajunsă în spaţiul aerian românesc făcea parte din acest roi.
Referitor la incidentul din Delta Dunării, ministrul a declarat că radarele au observat încă de dimineață mai multe drone care evoluau în apropierea graniței cu Ucraina.
„În această dimineaţă am văzut pe radarele Ministerului Apărării, de pe la 5:30, drone care se învârteau, sigur, nu în spaţiul aerian românesc, dar aproape de spaţiul aerian românesc, aşa arată consecinţele unui război”, a adăugat ministrul.
S-a aflat originea dronelor care au pătruns în România. Provin din Iran