O stradă din Italia ar putea primi numele lui Alexandru Olaisiu. Românul a murit înecat în lacul Garda

O stradă din Italia ar putea primi numele lui Alexandru Olaisiu. Românul a murit înecat în lacul Garda

Alexandru Olaisiu, în vârstă de 29 de ani, este românul care a murit după ce a salvat de la înec un copil de 9 ani din apele lacului Garda din Italia. În semn de recunoștință, autoritățile locale au înaintat o propunere prin care o stradă ar putea primi numele tânărului. 

Incidentul a avut loc în urmă cu o săptămâmă, în apropierea plajei Giamaica din stațiunea Sirmione, Italia. Un copil britanic în vârstă de 9 ani se zbătea în apă, în încercarea de a se menține la suprafață, moment în care Alexandru s-a aruncat în lac pentru a-l salva.

O stradă din Italia ar putea primi numele lui Alexandru

După ce a adus copilul în siguranță la mal, tânărul a fost înghițit de curenții puternici din apă. Autoritățile italiene l-au căutat neîncetat timp de 5 zile, până când trupul neînsuflețit al tânărului a fost recuperat. Joi, 23 iulie, Alexandru a fost găsit la aproximativ 25 de metri adâncime.

Actul de eroism al românului a impresionat comunitatea în care era locuia și muncea, în orașul Corigliano Rossano. Un condilier local a propus ca sacrificiul lui Alexandru să fie onorat prin atribuirea numelui său unei străzi sau unei piațete din oraș.

Românul era stabilit de mai mulți ani în localitate și devenise extrem de iubit în comunitate, fiind unul dintre acei străini pe care Italia i-a adoptat complet și care s-a adaptat perfect. Propunerea a fost transmisă administrației locale și organismelor competente, care urmează să analizeze procedura administrativă necesară.

Tocmai a fost înregistrată o cerere pentru denumirea unei străzi sau a unei piețe în memoria acestui tânăr curajos și altruist din Corigliano Rossano, Alexandru Olaisiu Sorin, în vârstă de 24 de ani, de origine română, care și-a sacrificat viața tânără pentru a salva un copil care se îneca în lacul Garda.

Este o recunoaștere pe deplin meritată, pentru ca amintirea lui să nu se estompeze odată cu trecerea timpului, un exemplu de integrare și de noblețe sufletească pentru care noi toți trebuie să fim recunoscători și mulțumitori. Onoare acestui tânăr erou, pentru ca gestul său să fie comemorat într-un mod tangibil, Odihnește-te în pace, SORIN”, a fost mesajul transmis de consilierul local Giancarlo Bosco.

NU RATA: Ea este Daniela Florea, românca de 36 de ani găsită moartă în propriul apartament. Ireal cine e principalul suspect

Un milionar de 45 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 28 al unui hotel din Florida. Cine este Yakir Levi

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Click.ro
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
A început ședința crucială, în care Călin Georgescu află dacă va fi eliberat sau mai rămâne în arest pentru încă 30 de zile. S-ar putea ajunge din nou la scenariul completului de divergență, care a decis ca Georgescu să rămână închis
Gandul.ro

Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute