Cabral traversează una dintre cele mai frumoase perioade din punct de vedere profesional. După ce a început filmările pentru emisiunile preferate ale românilor și serialul „Băieți Buni: pe viață”, prezentatorul TV a mai bifat o reușită. De curând a fost premiat de SABIF, într-o ceremonie specială.
Cabral Ibacka este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați prezentatori TV din România. Acesta a trecut recent prin divorțul de Andreea Ibacka, însă pare să fie mai împlinit ca niciodată.
El a dat startul filmărilor pentru „Băieți Buni: pe viață” și „Ce spun românii” , iar de curând a împărtășit cu fanii săi ultima reușită. Bărbatul a fost premiat de SABIF într-o ceremonie specială. Încă din anul 2013, și-a dorit să fie activ în evenimentele caritabile, după cum a povestit el pe blogul său. VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO
Prezentatorul TV a fost de mic pasionat de serviciul de ambulanță. S-a implicat în repetate rânduri în evenimente caritabile, iar acum toate acestea au fost răsplătite. El a împărtășit cu comunitatea sa faptul că a fost premiat de SABIF, chiar de Dr. Alis Grasu și Dr. Cristian Grasu.
Onorat pentru distincția primită la Ateneul Român de la SABIF, direct din mâinile Dr. Alis Grasu și Dr. Cristian Grasu.
120 de ani de serviciu medical de urgență în România. Wow!
Felicitări și la mulți ani, sunt mândru că am putut și pot fi de ajutor… alături de voi!, a scris Cabral Ibacka pe rețelele de socializare.

Acesta a mărturisit în urmă cu ceva ani că a salvat patru oameni care au suferit un grav accident rutier în Posada. El a făcut școala de șoferi , categoria C, pentru a deveni ambulanțier, însă doar voluntar.
Şcoala n-a fost niciodată hobby-ul meu numărul 1. Adică am avut materii la care am fost bun, am participat şi la olimpiadă în clasele mai mici, dar au fost şi materii pe care nu le înghiţeam nici cu lămâie. A trebuit, deci, să mă orientez către chestii care îmi plac, şi-aşa am făcut şi facultatea, aşa mi-am luat şi masterul… concentrându-mă pe lucrurile care îmi plăceau. Aşa a fost şi cu şcoala de şoferi… adică maşinile mi-au plăcut de când eram foarte mic. (…) Am primit de la un prieten de-al părinţilor mei, Faouzi, prima şi ultima maşinuţă de fier pe care am avut-o, o ambulanţă din aia americană. Şi de-atunci am început să visez să mă fac şofer de ambulanţă. Vremea a trecut, am crescut, dar dorinţa de a ajuta a rãmas la fel de puternică. Şi-aşa cum spuneam acum câteva zile, trebuie să-ţi doreşti destul de tare ca să reuşeşti ceva, plus că trebuie să munceşti, şi… la un moment dat sunt şanse mari să reuşeşti. Aşa că… m-am apucat de şcoala de şoferi din nou, vreau să-mi iau categoria C. Am deja A şi B (încă din Paleolitic), dar ca să conduci ambulanţa îţi trebuie „C”-ul, trebuie să fii profesionist. Şcoala durează câteva luni, ai de învăţat de-ţi iese pe nas, dar… dacă de atâţia ani vreau să fac asta, nu văd de ce n-aş face-o! Ştiu, te gândeşti că salariile sunt mici… aşa mă gândesc şi eu. Aşa că o să fac voluntariat, mă ţin în continuare de serviciul meu şi salariul pe care o să-l iau ca ambulanţier o să-l donez la Zâmbet şi Suflet. Aşa mi-am făcut planul acum, dar vom vedea ce şi cum va ieşi. Ce este cert? Că m-am apucat de şcoală, a povestit el pe blog.