În timp ce procurorii o trimiteau în judecată pentru înșelăciune, într-un dosar cu accidente presupus înscenate pentru despăgubiri, Simona Chivari își etala Rolex-ul la malul mării și desfăcea sfidător o doză cu el. Harfele erau însă doar pentru internet, pentru că în spatele opulenței, influencerița este, de fapt, plină de datorii.
„Cum le explici la ANAF că ți-ai cumpărat un Rolex pe firmă?”, a scris Simona peste filmulețul postat pe TikTok. Ceasul era original, susține ea, dar nu îi aparținea. Nu a spus însă cine i l-a împrumutat.

Dincolo de gluma făcută pe seama Fiscului, firma influenceriței avea deja destule explicații de dat. CHISIMOMARI BEAUTY SRL, societatea prin care aceasta și-a administrat salonul, fusese chemată în instanță de furnizori care își așteptau banii.
Într-unul dintre procese, Simona Chivari și firma sa au fost obligate să achite, în solidar, 10.581,93 lei pentru produse profesionale livrate salonului și rămase neplătite.
Penalitățile făcuseră însă factura să explodeze. La un debit de puțin peste 10.000 de lei, acestea ajunseseră la 76.493,93 lei. Instanța a mai stabilit penalități de 3% pentru fiecare zi de întârziere, până la achitarea completă a datoriei, plus 2.223 de lei cheltuieli de judecată.
La momentul pronunțării, suma se apropia deja de 90.000 de lei și continua să crească. Iar Simona nu răspundea doar în calitate de patroană a salonului, ci fusese obligată personal la plată, alături de societate.
Firma influenceriței a mai pierdut un proces, de această dată cu La Fântâna. Societatea a fost obligată să achite 846,43 lei pentru facturi restante, la care se adăugau penalități și cheltuieli de judecată. În plus, trebuia să returneze espressorul primit de la furnizor sau să plătească 300 de euro pentru el.
Așa că, în timp ce Simona desfăcea doza cu Rolex-ul pe TikTok, firma sa nu reușise să achite nici apa și cafeaua de la salon.
Ironia este cu atât mai mare cu cât, în aprilie 2026, firma Simonei Chivari primise de la ANAF o „Notificare obligații fiscale cu prezentare de documente”. Din actul public nu rezultă ce taxe sau ce perioadă voia Fiscul să verifice și nici dacă societatea avea restanțe către stat.
Cert este că, înainte ca Simona să glumească pe TikTok despre un Rolex cumpărat pe firmă, societatea ei chiar fusese chemată să prezinte documente privind propriile obligații fiscale.
Totodată, Simona Maria Chivari a fost trimisă în judecată de DNA alături de Marius Manea, fost ofițer la Biroul Rutier Târgu-Mureș.
Influencerița este acuzată de complicitate la înșelăciune și fals în declarații în formă continuată. Procurorii susțin că fostul polițist, ajutat de mai multe persoane, ar fi provocat sau simulat accidente rutiere pentru a obține despăgubiri de la companiile de asigurări.
Într-unul dintre cazurile prezentate de anchetatori, un Audi A7 ar fi fost lovit intenționat pentru ca avarii mai vechi să fie reparate din banii asigurătorului. Despăgubirea achitată în acel episod ar fi fost de 33.140 de lei.