Valul de scumpiri la carburanți s-a extins joi, 30 iulie, la prânz, când Petrom, OMV, Rompetrol, Lukoil, MOL și Socar au crescut prețurile cu până la 20 de bani pe litru. Motorina a ajuns astfel la cel mai ridicat preț înregistrat până acum.
Noile majorări de prețuri vin după o serie de scumpiri consecutive înregistrate pe parcursul săptămânii. Primul lanț care a depășit pragul de 10 lei/litru pentru motorină a fost Lukoil, încă de luni, deschizând astfel un nou val de creșteri pe piața carburanților.
În prima parte a zilei de joi, benzina standard era comercializată la prețuri cuprinse între 9,21 și 9,32 lei/litru, iar motorina între 10,17 și 10,33 lei/litru. După noile scumpiri aplicate la prânz, prețul maxim al benzinei a urcat la 9,42 lei/litru.
Și motorina a atins un nou nivel record, ajungând să fie vândută cu până la 10,48 lei/litru. Maximul anterior fusese consemnat pe 31 martie, când prețurile variau între 10,35 și 10,38 lei/litru.
Pentru benzina standard, cele mai mari prețuri la prânz au fost afișate de OMV și Rompetrol, unde litrul a ajuns la 9,42 lei. La OMV, scumpirea a fost de 10 bani față de dimineață, în timp ce Rompetrol a majorat prețul cu 15 bani.
Petrom și Lukoil au crescut prețurile cu câte 10 bani, până la 9,36, respectiv 9,39 lei/litru. La MOL, majorarea a fost de 5 bani, prețul ajungând la 9,32 lei/litru, iar Socar a afișat prețuri de 9,29 lei/litru, în creștere cu 5-8 bani, în funcție de stație.
Și motorina standard s-a scumpit la toate marile rețele. Cele mai ridicate prețuri au fost înregistrate la OMV și Rompetrol, unde litrul a ajuns la 10,48 lei. OMV a majorat prețul cu 15 bani, iar Rompetrol cu 20 de bani, cea mai mare creștere din piață.

La Petrom și Lukoil, motorina s-a scumpit cu câte 15 bani, ajungând la 10,42, respectiv 10,43 lei/litru. MOL a crescut prețul cu 10 bani, până la 10,32 lei/litru, în timp ce la Socar litrul de motorină costă 10,29 lei, cu 10-12 bani mai mult decât în prima parte a zilei.
Seria scumpirilor a început luni după-amiază, când Lukoil a devenit primul lanț de benzinării care a depășit pragul de 10 lei/litru la motorină. Compania a majorat atunci prețul motorinei cu 20-21 de bani, până la 10,18 lei/litru. În același timp, benzina s-a scumpit cu 15 bani, ajungând la 9,24 lei/litru. La acel moment, în restul rețelelor, benzina standard era comercializată între 9,06 și 9,12 lei/litru, iar motorina între 9,92 și 9,98 lei/litru.
Valul de majorări a continuat marți, când și ceilalți mari distribuitori de carburanți – Petrom, OMV și Rompetrol – au crescut prețurile. În urma acestor ajustări, motorina a depășit pragul de 10 lei/litru în cele mai multe benzinării din România.
CITEȘTE ȘI: Orașul unde găsești cea mai ieftină motorină din România. Litrul a coborât sub 9 lei
Câți bani pierzi, de fapt, dacă mergi zilnic cu mașina în București. Diferența e uriașă